În relaţia cu celălalt semnificativ, transfigurarea poate fi un instrument excelent pus în serviciu] evoluţiei psihologice şi spirituale. Principiul Arhetipal pe care îl percepi în iubita ta, prin transfigurare, se activează în ea, o impulsionează să se afirme şi să trăiască mai pregnant calităţile ce îi corespund. Transfîgurându-l pe iubitul tău îi hrăneşti natura superioară, îl stimulezi să se simtă şi să se comporte mai în acord cu ceea ce este elevat şi minunat în el. Evoluţia dinamizată prin aceste procedee transfiguratoare nu mi se pare a avea limite!
Şi pentru a fi mai tehnic, iată câteva detalii pentru acest “modus operandi”:
Priveşte o femeie frumoasă. Nu e obligatoriu să fie iubita ta. Poate fi o necunoscută. Şi acum, gândeşte-te: crezi că ea s-a făcut aşa de frumoasă? Armonia formelor, proporţii, graţia, crezi că sunt opera ei?
Nicidecum. Ea nu este capabilǎ să facă să crească un singur fir de păr. Frumuseţea pe care o manifestă (şi pe care tu o percepi) i-a fost dăruită. Dăruită de cine? De Principiul Feminin, bineînţeles. Când acest principiu, în aspectul lui de frumuseţe, se va retrage din ea, fenomenul va fi imediat perceput. Nu va mai fi atât de frumoasă!
Această femeie (şi oricare altă femeie frumoasă) pe care acum o admiri este doar un aspect parţial, incomplet, al Principiului Arhetipal Feminin. Ea este precum o uşă către acest principiu. Dacă vei trece sau nu prin această uşă, asta depinde numai de tine şi de puterea ta de transfigurare.
Ea doar te ajută să treci dincolo. Este precum un releu care transmite un tip de energie.
Releul nu produce energia respectivă, ci doar o transmite! Fiorul sacralităţii, starea de adoraţie, încântarea şi urnirea pe care le simţi sunt generate nu de ea, ci de Principiul din spatele ei. Acesta e Principiul care te atrage irezistibil, a cărui atingere te înfioară, te uluieşte, te îmbată, te emoţionează profund.
Dacă nu faci diferenţa între forma şi conţinut, între structura materială şi principiul spiritual care se manifestă prin ea, rişti să te ataşezi de formă. Acesta este un mare pericol, deoarece orice ataşament conduce la suferinţă (întrucât formele nu sunt veşnice). Dacă femeia respectivă pleacă din viaţa ta sau formele ei se transformă (frumuseţea păleşte) vei suferi. Fixat pe o anumită formă (adică ataşat), aşteptând-o să reapară sau căutând-o la nesfârşit prin Filele memoriei, pierzi sau rămâi orb la manifestările aceluiaşi principiu prin alte fiinţe, manifestări poate chiar mai rafinate, mai puternice, mai vii.
Dacă ea a plecat (în cazul unui bărbat), dacă el nu mai este (în cazul unei femei), există motive de întristare, desigur, însă nu pentru mult timp. Cel care a plecat nu a luat Principiul Arhetipal cu el! Tocmai pentru că este infinit, principiul este peste tot şi îl poţi vedea, cu condiţia să nu ţii ochii închişi.
Există, totuşi, un caz în care suferinţa ce pare a nu se mai sfârşi este justificată. Este cazul în care celălalt (să presupunem că eşti femeie) se apropie extraodinar de mult, aproape până la suprapunere, de modelul vibrator latent din tine însăţi. El concretizează imaginea primordială pe care o porţi tu, o întruchipează, o face să fie percepută obiectiv. Deşi rare, aceste întâlniri (numite întâlniri de “suflete pereche”) sunt posibile. Însă chiar şi în acest caz ai motive să fii optimistă. El se va întoarce în mod necesar (nu neapărat în această viaţă), pentru că are nevoie de tine, pentru a trăi experienţa unui anumit tip de împlinire, tot aşa cum tu ai nevoie de el. Repet, aceste întâlniri sunt rarisime şi nu trebuie confundate cu experienţa îndrăgostirii, deşi seamănă, în anumite privinţe, cu ea. Relaţia sufletelor pereche este întotdeauna tulburătoare, oricât de mult timp ar trece, pe când trăirile din emoţia de îndrăgostire se estompează la un moment dat, pentru a dispărea sau a cristaliza în altceva.
Sufletele pereche, doi oameni care se oglindesc într-un grad foarte înalt unul pe celălalt, în aspectele lor complementare, crează, atunci când sunt împreună (uneori şi la distanţă), un câmp vibrator apropiat de câmpul fundamental, acela în care Principiile Arhetipale sunt fuzionate. E firesc să genereze multă energie, în acelaşi fel în care câmpul originar (Sinele) creează, la nesfârşit, energie.
Un criteriu pentru identificarea corectă a acestui tip de relaţie este conştientizarea caracterului răscolitor al întâlnirii de către amândoi. Cazurile în care unul singur percepe relaţia ca specială sau ieşită din comun sunt transferenţiale prin excelenţă (partenerul este identificat inconştient cu o figură parentală).
Dincolo de acestea, bărbaţi şi femei care nu sunt suflete pereche pot, de asemenea, pentru o perioadă limitată de timp, face experienţa cuplului arhetipal, prin intermediul anumitor practici spirituale. În Tantra, de pildă (în forma ei autentică), cei doi parteneri devin, pentru un timp, cosubstanţiali cuplului cosmic. Femeia îşi depăşeşte condiţia, devenind Parashakti (Absolutul Divin polarizat feminin), la fel şi bărbatul, care devine Shiva (Absolutul Divin polarizat masculin). Cei doi, prin care curge energia creatoare a Sinelui, au acces la o stare intensă de fericire, având ca suport relaţia amoroasă controlată.
Cum, pe planeta noastră, se pare că nimic nu poate exista fără a fi pervertit şi tradiţia tantrică a “beneficiat” de excese şi derapaje, generând, pe bună dreptate, critici şi neîncredere. Transgresarea ritualică a convenienţelor sociale a degenerat uşor în promiscuitate şi desfrâu, libertatea sexuală a fost confundată cu libertinismul, iar evoluţia spirituală a funcţionat ca scuză perfectă pentru a da curs instinctualităţii.
Din fericire, filonul tantric a păstrat maeştri şi discipoli adevăraţi, care au adus până în zilele noastre această curajoasă metodologie spirituală, capabilă să folosească aspectul cel mai grosier al iubirii (sexualitatea) într-un mod elevat, transfigurator.
Capacitatea de a contempla într-o femeie sau într-un bărbat Principiul Divin poate fi trezitǎ prin înţelegere. Dacă n-aş crede asta m-aş ridica chiar acum de la birou pentru a merge la culcare. E nevoie doar de puţină lumină pentru a înţelege că, dacă un om nu este totuna cu hainele lui, tot aşa corpul unui om nu este totuna cu spiritul lui. De ce n-ar fi oamenii, pentru Principiul Divin, ceea ce sunt hainele pentru un om?
Înţelegând asta, am putea începe să sesizăm ceea ce este ideal, elevat, universal valabil într-o altă fiinţă, fie şi numai în stadiul de germene. În orice om există ceva sublim, o parte excepţională pe care o manifestă fragmentar, contextual, insuficient sau deloc. Această parte, pe care îmi place s-o numesc Sinele, poate fi dinamizată prin transfigurare. Mecanismul e simplu: raportându-te la această parte din el, îi transmiţi ceva din energia ta, adică o trezeşti, o faci să vibreze. El/ea se va bucura de acest proces şi, eventual, îl va duce mai departe. Transfigurarea este un drum în spirală, o modalitate a Viului de a se elabora şi transforma la nesfârşit, împingând creaţia mai departe, mai sus şi simultan mai adânc, pentru că nici un pol nu vine în manifestare fǎră polul complementar.
Adrian Nuță
DESPRE IUBIREA NONPOSESIVĂ ȘI
EXUBERANTĂ
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu