Iubirea şi dorinţa de a face bine sunt sinonime din punct de vedere spritual. “Legea Creaţiei” – exprimată în primele două porunci – dezvăluie faptul că iubirea lui Dumnezeu şi Binele tuturor sunt unul şi acelaşi lucru! Iubirea pentru Dumnezeu ne inspiră întotdeauna să ne facem nouă bine, dar să le facem bine şi celorlalţi. Dorinţa de a face bine ne ridică pe cel mai înalt nivel al stării de conştiinţă, pe cea mai înaltă frecvenţă pe care o poate accesa creierul omenesc:frecvenţa iubirii. A face bine cu bucurie, a dărui cu bucurie, a gîndi binele celorlalţi, a ne bucura pentru ei sunt stări care exprimă iubirea şi din care nu se pot naşte..trăiri negative. Nu se poate naşte invidia sau orgoliul agresiv, violenţa mentală, or comportamentală, nici ura sau suferinţa de orice fel. Aceasta este, de fapt, iubirea pe care o căutăm.
Emoţia umană numită “iubire” poate avea rolul excepţional de a ne ridica la nivelul frecvenţei iubirii divine. Ştim că îndrăgostiţii iubesc tot ce-i înconjoară. Ei speră, ei se bucură de orice, ei nu mai au ochi pentru negativitate într-o primă fază a trăirii sentimentului. După ce emoţia se consumă, însă, ne vom întîlni la celălalt şi la noi înşine cu “iubirea” adevărată..Cu ceea ce se numeşte “caracterul” nostru sau al celuilalt. Oare, după ce emoţia iubirii s-a scurs în uitare, acelaşi om iubitor în interiorul trăirii emoţionale rămîne deschis către a ne face bine? Noi înşine vrem numai binele partenerului faţă de care nu mai simţim aceeaşi emoţie? Pentru că abia..în absenţa emoţiei iubirii putem şti dacă iubim sau nu şi aceasta este ceea ce se numeşte “iubire adevărată”. În absenţa emoţiei care ne atrăgea spre exprimarea sexualităţii, or spre dorinţa de a fi aproape de celălalt avem disponibilitatea de a ierta, a înţelege, a face şi dori ce-i mai bine pentru celălalt? Avem destulă acceptare pentru el, putem ..să-i dăruim fără a aştepta în schimb ceva anume? Putem accepta că el nu poate face totul pentru noi, or putem să-i dăruim, încă, totul? Iată iubirea. Aceasta-i iubirea care crează.
Legea creaţiei( legea iubirii de Dumnezeu, a iubirii de sine şi a iubirii de altul ) ne spune că iubirea este o stare de spirit şi nu doar o emoţie. Iubirea adevărată dezvăluie puterea noastră de a fi buni cu noi înşine şi cu ceilalţi în absenţa emoţiei de dragoste. Căci, oare cum am putea trăi unii lîngă alţii în absenţa iubirii, de vreme ce nu simţim emoţia îndrăgostirii faţă de toţi oamenii? Cum am putea să privim cu toleranţă, cu înţelegere, cu iertare şi cu înţelepciune spre greşelile copiilor noştri sau ale celor ce ne înconjoară dacă n-am cunoaşte iubirea în forma ei..autentică? Iar atunci cînd ea nu este completă, o vom resimţi sub forma gîndurilor negative, a agresivităţii, a dorinţei de a-i face rău omului iubit sau apropiat, a dorinţei de răzbunare, a invidiei etc. Iubirea autentică ‘iartă totul şi rabdă totul”. Iubirea adevărată..nu se împiedică..de cioturi. În absenţa stării de îndrăgostire, iubirea..rămîne dreaptă, iertătoare, înţelegătoare şi dornică să facă bine tuturor. Iată de ce noi iubim adesea mai degrabă oamenii pe care-i tolerăm şi-i ajutăm necondiţionat decît pe aceia faţă de care simţim ..emoţia îndrăgostirii..
Maria Timuc
Emoţia umană numită “iubire” poate avea rolul excepţional de a ne ridica la nivelul frecvenţei iubirii divine. Ştim că îndrăgostiţii iubesc tot ce-i înconjoară. Ei speră, ei se bucură de orice, ei nu mai au ochi pentru negativitate într-o primă fază a trăirii sentimentului. După ce emoţia se consumă, însă, ne vom întîlni la celălalt şi la noi înşine cu “iubirea” adevărată..Cu ceea ce se numeşte “caracterul” nostru sau al celuilalt. Oare, după ce emoţia iubirii s-a scurs în uitare, acelaşi om iubitor în interiorul trăirii emoţionale rămîne deschis către a ne face bine? Noi înşine vrem numai binele partenerului faţă de care nu mai simţim aceeaşi emoţie? Pentru că abia..în absenţa emoţiei iubirii putem şti dacă iubim sau nu şi aceasta este ceea ce se numeşte “iubire adevărată”. În absenţa emoţiei care ne atrăgea spre exprimarea sexualităţii, or spre dorinţa de a fi aproape de celălalt avem disponibilitatea de a ierta, a înţelege, a face şi dori ce-i mai bine pentru celălalt? Avem destulă acceptare pentru el, putem ..să-i dăruim fără a aştepta în schimb ceva anume? Putem accepta că el nu poate face totul pentru noi, or putem să-i dăruim, încă, totul? Iată iubirea. Aceasta-i iubirea care crează.
Legea creaţiei( legea iubirii de Dumnezeu, a iubirii de sine şi a iubirii de altul ) ne spune că iubirea este o stare de spirit şi nu doar o emoţie. Iubirea adevărată dezvăluie puterea noastră de a fi buni cu noi înşine şi cu ceilalţi în absenţa emoţiei de dragoste. Căci, oare cum am putea trăi unii lîngă alţii în absenţa iubirii, de vreme ce nu simţim emoţia îndrăgostirii faţă de toţi oamenii? Cum am putea să privim cu toleranţă, cu înţelegere, cu iertare şi cu înţelepciune spre greşelile copiilor noştri sau ale celor ce ne înconjoară dacă n-am cunoaşte iubirea în forma ei..autentică? Iar atunci cînd ea nu este completă, o vom resimţi sub forma gîndurilor negative, a agresivităţii, a dorinţei de a-i face rău omului iubit sau apropiat, a dorinţei de răzbunare, a invidiei etc. Iubirea autentică ‘iartă totul şi rabdă totul”. Iubirea adevărată..nu se împiedică..de cioturi. În absenţa stării de îndrăgostire, iubirea..rămîne dreaptă, iertătoare, înţelegătoare şi dornică să facă bine tuturor. Iată de ce noi iubim adesea mai degrabă oamenii pe care-i tolerăm şi-i ajutăm necondiţionat decît pe aceia faţă de care simţim ..emoţia îndrăgostirii..
Maria Timuc
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu