joi, august 04, 2011

Când inima ni se deschide, iubim dumnezeieşte

Când inima ne este închisă, iubim omeneşte. Iubim ca oamenii. Iubim condiţionat. Când inima ni se deschide, iubim dumnezeieşte. Cu inima deschisă, iubim, pur şi simplu. Prin ochii inimii deschise nu trec umbre şi nici nu se dezlănţuie furtuni. Ochii inimii deschise strălucesc tocmai pentru că ei pot vedea dincolo de materialitate, dincolo de mânie, de frică, de orgoliu, de fanteziile tulburi ale minţii, dincolo de dramă şi de toate manifestările Egoului. O inimă deschisă înseamnă cu mult mai mult decât ar putea fi spus în cuvinte şi asta pentru că „deschiderea inimii” nu-i o simplă metaforă, nu-i un fel de a spune că ne-am îndrăgostit de un om, nu-i un fel de a ne iubi animalul de companie, copilul sau florile. Inima deschisă iubeşte toate acestea, dar şi pe cele pe care nu le iubeşte inima închisă. Inima deschisă iubeşte tot ce-i bun şi-i frumos, ca şi tot ce-i rău, tot ce-i pare urât sau dezgustător privirii omeneşti. Mai presus de orice, inima deschisă acceptă şi înţelege existenţa şi toate aspectele ei aşa cum sunt. Inima închisă controlează, condiţionează şi respinge ceea ce nu-i plăcut.

„Deschiderea inimi” este un eveniment uman înălţător, care se resimte în conştiinţa noastră, în inima şi în experienţa vieţii ca un eveniment care ne-a schimbat, ne-a transformat, ne-a dus într-un punct în care nu mai recunoaştem în noi omul de până atunci. O nouă stare a conştiinţei umane nu este posibilă fără ca inima să se deschidă. Posibilitatea de a trăi experienţa iubirii pentru tot şi toate, a frumuseţii existenţei, posibilitatea de a accepta experienţele vieţii noastre aşa cum sunt ele se iveşte în trăire atunci când se deschide... inima noastră. Uneori ni se deschide câte-o fereastră a inimii şi atunci spunem că suntem îndrăgostiţi de un om. Se deschide puţin câte-o uşă, câte-un mic drum şi atunci găsim subiecte şi obiecte ale iubirii, dar excludem – în acelaşi timp – posibilitatea ca iubirea aceasta să se extindă asupra existenţei, a tuturor lucrurilor şi a tuturor fiinţelor.
Asta-i iubirea omenească; iubirea exclusivă, condiţio­nată, iubirea pentru un om şi libertatea de a vibra diferit... în relaţia cu restul lumii. Iubirea omenească ex­clude, iubirea inimii deshise in­clude totul; sunt două stări de conştiinţă diferite. Asta-i diferenţa dintre inima închisă şi inima deschisă; suntem limitaţi la nivelul posibilităţii de exprimare a sentimentelor pentru că suntem limitaţi la nivelul trăirii lor. Nu putem vedea cu ochii ome­neşti aceleaşi obiecte – frumoase sau urâte, bune sau rele – în lumina acceptării, a stării de conştiinţă care le înţelege utilitatea, sensul divin şi măreţia prezenţei lor în existenţă.
Iubirea omenească priveşte prin colţul ochiului, pe când iubirea inimii deschise vede cu ochii lăuntrici, în umbra cărora iubirea divină este singura capabilă să ne mântuiască. Fără această iubire a inimii deschise, fără ca ea să ni se dăruiască, fie şi printr-o mică fereastră a inimii, nu mai vrem să trăim. Binecuvântarea divină s-a revărsat asupra noastră şi, mai ales, asupra inconştienţei noastre tocmai pentru că ne-a hărăzit să intrăm în tărâmul inimii deschise prin iubirile noastre pământeşti. Ni s-a arătat calea către destinaţie prin binecuvântatele momente în care ne simţim atraşi către ceilalţi sau în acele momente în care simţim încredere, entuziasm, bucurie sau fericire.
Acestea toate sunt doar ferestrele inimii, dar în calea noastră se aşterne tăcut drumul către inima întreagă. Suntem chemaţi să iubim, suntem chemaţi să atingem în această viaţă starea de conştiinţă prin ochii căreia putem vedea, putem atinge, putem simţi şi putem gândi că iubirea este peste tot. Asta căutăm în lume, prin tot ce facem, prin tot ce suntem, prin tot ce trăim; inima deschisă. Poate părea că suntem în căutarea banilor, a puterii, a prestigiului, a cunoaşterii, a înţelepciunii, dar – dincolo de toate - noi căutăm puterea de a iubi. Numai atunci când inima ni se deschide întru totul, putem trăi, simţi şi accepta, putem înţelege că totul, absolut totul este numai şi numai iubire. Până atunci, însă, fie să putem iubi măcar printr-o fereastră a inimii, măcar printr-un colţişor al ei, căci şi-n asta-i frumuseţea dăruitorului  de viaţă! Dar se poate mai mult, asta-i bine să ştim. Se poate să atingem iubirea mântuitoare; cu dorinţă, cu dedicare, cu efort, cu dăruire se poate să ni se deschidă inimile. Iar în materie de inimă deschisă, existenţa nu ţine cont de funcţii, de conturi, de regi sau de slugi; toţi au inimi şi toţi au şansa egală de a ajunge la iubirea inimii deschise.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Adevar graiesti!Multumesc lui Dumnezeu ca traiesc ceea ce in articolul tau citesc!Te iubesc ,Maria!Manola

MARIA spunea...

Ma bucur pentru tine Manola. Fii fericita !

Natural spunea...

Pentru ca nu toti stim sa iubim cu inima deschisa, am inclus articolul tau in Blog and roll. Sa stie si altii!

Daniel Botea spunea...

Si pentru ca am onoarea sa te am in blog-roll, am si placerea sa te invit la o initiativa-leapsa-ideee, cum vrei sa-i zici legata de ziua de miercuri. Fara alte cuvinte, iti propun sa preiei initiativa pe blog si mai ales in viata si sa vedem rezultatele. Spor!

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...