sâmbătă, februarie 12, 2011

Marile întrebări

 Pe măsură ce evoluăm dincolo de cele cinci simţuri elementare, învăţăm să comunicăm prin concepte şi să acceptăm faptul că anumite concepte nu pot fi definite cu cuvintele noastre, Limbajul nostru este limitat de dimensiunea pe care o percepem. 
„Suntem membrii unei imense orchestre cosmice, în care fiecare instrument viu este esenţial pentru interpretarea complementara si armonioasa a întregii partituri.” din Suntem înrudiţi cu tot ce înseamnă viaţă, de J. Allen Boone 
Ce înseamnă să te „acordezi” la o frecvenţă sau la o vibraţie? De fapt, în primul rând, să vedem ce înţelegem prin „frecvenţe” şi „vibraţii”? în scrierile spirituale întâlniţi termenii aceştia tot timpul, mai ales în materialele autorilor New Age contemporani, însă veţi vedea că ele rareori sunt definite clar, Acceptăm - pe încredere - că ele înseamnă ceva concret? Cei care funcţionăm foarte mult cu partea stângă a creierului ne-am putea simţi împinşi să acceptăm anumite definiţii doar pe bază de încredere - şi să nu ne placă acest lucru. Cei care lucrăm cu partea dreaptă ne delectăm cu libertatea si cu fluiditatea conceptului,Vrem ca aceste cuvinte - sau, mai exact, lucrurile la care se referă aceste cuvinte - să însemne ceva concret. Indiferent ce înseamnă ele pentru noi la nivel intuitiv, mulţi dintre noi credem că, pentru a fi de folos, cuvintele trebuie să aibă înţelesuri clar definite. Avem o dorinţă - aceea de a putea împărtăşi experienţa noastră prin cuvinte aici, în ceea ce credem a fi „lumea reală”. Aşa că vrem ca înţelesurile acestor cuvinte să fie - şi ele - la fel de reale. Să începem cu dicţionarele. A acorda înseamnă „a ajusta, a armoniza, a pune într-o relaţie armonioasă de reacţie reciprocă”, A vibra înseamnă „a se deplasa rapid înainte şi înapoi”, în domeniul ştiinţei, energia este „capacitatea unui sistem fizic de a efectua o activitate”, iar frecventa înseamnă „numărul de apariţii (sau ce măsurăm noi, acolo) într-un interval de timp dat”. Să vedem acum ce înseamnă aceste cuvinte pentru noi. Energie versus spirit 
Mai întâi, daţi-mi voie să subliniez că nu prea mă interesează cuvântul energie, folosit în legătură cu genul acesta de muncă de vindecare. Pentru mine, este un termen mult prea rece şi prea mecanic. Un alt motiv este că, în general, se consideră că energia scade odată cu distanţa. Frecvenţele acestui continuum de reconectare nu scad odată cu distanţa. Asta, pentru că vindecarea şi transformarea au loc printr-un schimb de informaţii - „lumină şi informaţii”, ca să fiu mai exact. Deşi vindecarea aceasta se poate transmite prin energie, componenta energetică a acestei informaţii este doar unul dintre purtătorii ei. Şoptitul este o analogie simplă. Şoptitul utilizează mult mai puţină energie decât ţipatul, dar, într-o stare corespunzătoare, cantitatea de informaţie primită este aceeaşi - dacă nu chiar mai mare, în orice caz, aici nu vorbim despre utilizarea energiei în sine, ci despre transferul de informaţie Dar „vibraţie”? E un cuvânt pe care îl folosim tot timpul, însă mulţi dintre noi nu ştim prea sigur ce înseamnă. Desigur, întotdeauna putem să ne bazăm pe definiţia simplistă din dicţionar: o vibraţie este, pur şi simplu, o mişcare repetitivă. Coarda unei chitare vibrează când o atingi; numărul de deplasări înainte şi înapoi ale coardei într-o secundă este „frecvenţa” vibraţiei. Noi o înregistrăm ca pe un anumit sunet. Dacă schimbăm frecvenţa, schimbăm sunetul. Însă efectele vibraţiei depăşesc cu mult ceea ce pot percepe simţurile noastre, fără nici un fel de ajutor. De exemplu, forţa care face un magnet să se lipească de frigider este aceeaşi forţă care vă permite să vedeţi conţi-nutul frigiderului atunci când deschideţi uşa  frigiderului, când deschidem uşa în timpul nopţii - si anume, electromagnetismul. Singura diferenţă dintre magnetism şi lumina vizibilă este frecvenţa mişcării ondulatorii a energiei. Ce sunt culorile? Sunt frecvenţe diferite de lumină vizibilă, interpretate de creierul nostru. Ce sunt căldura şi frigul? Sunt diferite frecvenţe de mişcare moleculară - din nou, aşa cum sunt ele interpretate de creierul nostru. Lucrurile continuă aşa, până la nivelul celor mai mici particule subatomice. De fapt, aşa cum am explicat deja, fizica nu face decât să confirme o credinţă veche - anume, că totul în univers este format, esenţialmente, din vibraţii care au loc la diferite frecvenţe. Dacă schimbăm frecvenţa vibraţiei, vom schimba şi natura particulei pe care o defineşte vibraţia. Când vibrează un electron, spun unii, tremură întreg universul. 
Dr. Eric Pearl - Reconectarea


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...