joi, februarie 24, 2011

CERUL INSTELAT DEASUPRA NOASTRA SI LEGEA MORALA DIN NOI




Pe de-o parte Osho, cel care scormoneste adanc in sufletul uman si face o radiografie dureroasa a tuturor temerilor si spaimelor  care ne limiteaza  si nu ne lasa sa fim ceea ce suntem , de cealalta parte noi, actorii propriei vieti .Actori intr-un rol asumat dar niciodata – ne place sa credem- scris pana la capat.
Cea mai mare provocare a timpului pe care il traim este sa impacam cele doua laturi ale fiintei umane : gandirea , egoul care ne spune sa analizam toate trairile noastre si sa alegem ceea ce nu poate sa ne faca rau noua si celor din jur, pe de alta sufletul care ne indeamna sa traim total  si fara teama ceea ce simtim.
Le putem impaca fara a simti ca ne divizam din nou, le putem impaca fara a afecta echilibrul fragil ?
Va invit sa va deschideti catre aceasta posibilitate care ne sta la indemana  , chiar daca nu aveti curajul sa va exprimati  ceea ce simtiti pe acest blog.
Maria

Va prezint mai jos un  comentariu la postarea Cand daruiti iubire , deveniti un rege.
" Am o vaga banuiala ca filozofi, intelepti, inaltati, si o mare de oameni din toate vremurile cautand mai direct sau mai sub umbre sensurile vazute sau simtite ale vietii si-au pus adesea intrebarea ce are in comun mintea cu iubirea. Nimic spune OSHO si posibil sa aiba multa, foarte multa dreptate. Dar … Poti iubi cu o parte a ta ? Poti iubi cu gandul separat, cu sufletul separat, sau fizic vorbind, intreg trupeste fiind, poti sau te poti darui mangaierilor cu o mana sau cu un deget? Poate mintea noastra a se ocupa doar de practic, material iar inima sau sufletul sa alerge pe fiori de sentimente?. Eu cred ca nu. Cred ca iubirea (ca si ura care e la fel de vie si prezenta in noi si noi alegem- dar e un sentiment de care vorbim mult mai putin) o simti, o darui, o primesti prin tot ce insemni ca fiinta, mai mult sau mai putin perceptibil, mai mult sau mai putin constient, mai mult sau mai putin fizic , mai mult sau mai putin …
 Nimeni nu isi construieste un zid impotriva iubirii, nici cei mai lucizi, nici cei raniti, nici cei tradati sau mai bine zis nimeni nu isi baricadeaza total inima in umbra mintii spre a fugi de iubire. In inima (eu cred ca si in mintea) fiecaruia exista o lumina , o flacara de dor si de asteptare , un gand tainic si mladios , un firicel de nisip lasat acolo cu gandul tainic ca va deveni, candva, o perla a iubirii.
E adevarat ca fiecare simte asta si isi asterne gandurile si faptele intr-o parte (spre deschidere) sau alta (spre o vesnica pastrare la nivelul firului de nisip) dupa cum simte si cum e el atunci dar… firul exista, face parte ,cred, din energia primordiala a fiecaruia (mi-e greu sa accept idea ca acel fior de energie ce sta la baza mea nu are o farama de vesnica iubire)
Iubim fara minte ? Cred ca iubirea trebuie sa fie deasupra raului, deasupra a ceea ce afecteaza echilibrul din noi si din jurul nostru, dincolo de zonele de umbra si temeri. Cum facem asta fara a gandi, fara a alege? OK , simtim ca iubim, ca daruim ce e bun in noi, ne simtim inaltati si puri cu cerul instelat deasupra noastra dar… ceea ce dam arde totul dincolo de limitele relatiei in care suntem, otraveste suflete (poate unele slabe ce se inchid), aduce lacrimi ascunse in perne vechi. Nici macar nu se pune problema daca merita sau nu (iubirea noastra e unica, sublima, irepetabila), nici macar nu ne amintim ca ceea ce daruim ni se intoarce (doar daruim la baza sentimente pure de iubire).
Nu daruim cu adevarat? Nu suntem plini de iubire ca sa o primim? Sau … nu iubim cu mintea de teama ca ratiunea va naste ura? Cred ca mereu daruim ce e in noi si acolo e mereu alb si negru, cred ca suntem cei ce alegem ce daruim, ce asteptam, ce visam ce ne dorim pentru noi si pentru cei de langa noi si cei ce trebuie sa simta ce inseamna a face acele alegeri pentru echilibrul nostru si echilibrul care e in jurul nostru.
Si atunci … gandim. Fara a ucide ce simtim, fara teama (sau cu prea multe temeri), mai pasional sau mai rece, punand in balante de noi simtite, alb, negru, vis, cosmar, eu, tu ,noi,ei, sau orice fir de nisip ce poate fi mai greu ca o stanca , punem in balanta legii morale din noi si …alegem. Cu mintea, cu inima, cu mainile si sanii, cu ochii luminosi sau inlacrimati alegem si traim ceea ce alegem. Nu cred ca ce am scris e o lege sau un dat (imi place sa cred ca e un simplu mod de a vedea lucrurile sau mai bine zis de a simti/gandi lucrurile care in mod cert nu e cel mai bun, nu e cel mai rau e… si atat).
Bucuria nu e o functie a iubirii ci a alegerii cele mai bune pentru fiecare. Doar alegand ce e mai bine, doar respectand ce alegi, respectand echilibrul tau si cel din jurul tau poti iubi o piatra, un cantec, un copac si … multe suflete. Suntem (in parte ) definiti prin ceea ce daruim dar trebuie sa alegem din noi si din jurul nostru ce daruim,suntem (in parte) definiti de ceea ce iubim dar ceea ce iubim e pana la un punct … o alegere facuta (asa cum era titlul unei piese) cu cerul instelat deasupra noastra si legea morala in noi.
Laurentiu Ionescu 

4 comentarii:

Romeo Ruse spunea...

Osho e un ghid (asa in termeni generali), asta daca il simti...ca sa-l il simti, trebuie sa iti "aduci aminte" de cele pe care le spune sau sa experimentezi singur afirmatiile lui:)...cu toata lipsa de modestie, mie Osho nu mi-a spus absolut nimic nou, mi se pare efectiv normal ceea ce afirma si chiar de bun simt.
A trai in aceasta dimensiune insa e ca mersul pe sarma (social vorbind)...adica trebuie sa fii mereu in echilibru..."dai cezarului ce-i al cezarului", asta este tot o forma de echilibru si se aplica atat social cat si individual, indiferent daca e vorba de iubire sau taxe. Nu poti trai exclusiv pentru minte sau pentru suflet, asta nu intra in discutie, nu incape:)...sunt situatii in care ratiunea detine prioritatea cum la fel sunt situatii in care sufletul are prioritate...repet IN ACEASTA DIMENSIUNE!...
mai mult chiar...lucrurile evolueaza odata cu noi...ceea ce ieri parea SF azi e OK...la fel si in planul relational social...evoluam si e minunat sa nu te simti depasit de timpul in care traiesti...dureros poate fi si daca o iei prea repede, cumva inaintea timpului tau:)...deci, iar ajungem la echilibru...
Comportamentul nostru tine de gradul nostru de infinit, de gradul nostru de libertate, de gradul nostru de interioritate (cum spunea Nichita)...cu cat mai putine temeri, limitari, cu atat mai multa implinire si iubire putem darui si primi...cine reuseste sa impleteasca si sa gaseasca numitorul comun al ambilor cezari e un om fericit...separat nu exista!

MARIA spunea...

Multumesc Romeo, pana la urma este vorba de echilibrul propriu , pana unde poti incalca limita mintii pentru a fi in concordanta cu inima.

Romeo Ruse spunea...

Exact Maria...cel putin asa cred eu...si nu vorbesc din teorii sau din studii Osho sau altii...pentru asta spuneam ca e un ghid si sunt atat de multi...
ar fi multe altele de spus pentru cei care inca nu au avut curajul, care nu "au riscat" sa-si urmeze inima...e foarte important ca "liderul" fiecarui om sa locuiasca in inima...adica sa-ti poti indruma ratiunea, insa cu multa blandete si toleranta...sa nu porti cu tine razboaie pentru a afla ce te doare, ci sa muncesti enorm pentru a crea argumentele de care ratiunea are nevoie pentru a pasi in iubire, sa-ti coplesesti ratiunea cu propria ta iubire...pentru ca fericire mai mare decat aceea in care ratiunea si sufletul sunt pe aceeasi lungime de unda , nu exista...si repet, aici in aceasta dimensiune!

Blog spunea...

Buna seara, v'am adaugat pe romaniiautalentro.blogspot.com la categoria ''Bloguri cu Talent''
O seara placuta!

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...