Cine sunt reptilienii? David Icke

Sintetizând toate cercetările mele, relatările pe care le-am citit şi pe care le-am auzit de la oameni care pretind că au întâlnit asemenea umanoizi reptilieni, descrierea care li se potriveşte cel mai bine este următoarea: există multe tipuri de rase de reptilieni pur-sânge sau încrucişate. Elita lor este cunoscută în literatura OZN-istică sub numele de draconieni. Aceştia sunt nişte fiinţe cu o înălţime medie de 2,2-3,8 metri, cu aripi din piele susţinute de nişte oase lungi. Aripile pot fi înfăşurate la spate. Ele stau la baza unor expresii precum „şarpe înaripat” sau „înger căzut”, dar şi a dragonilor înaripaţi care apar sub formă de gargui. Pelerina purtată de contele Dracula reprezintă un simbol al acestor aripi. De altfel, în romanele sale, Bram Stoker îl numeşte pe contele Dracula un înger căzut. Draconienii înaripaţi mai sunt cunoscuţi şi sub numele de rasa dragonilor. O parte din zeii antichităţii erau prezentaţi ca nişte oameni- păsări. Aceasta ar putea fi una din originile simbolismului păsării Phoenix şi al vulturului care apare în însemnele Frăţiei, dar mai ales a semnificaţiilor ezoterice ale acestora. În Biblie, Satan este prezentat ca o reptilă. O parte a ierarhiei reptiliene pare să fie de rasă albă (chiar albinoasă), şi nu verde sau maronie, aşa cum sunt prezentaţi de multe ori aceşti extratereştri. În această categorie intră de pildă descrierea ciudatului umanoid „albinos” cu faţa de şopârlă care a ieşit din clădirea de birouri din Aurora, lângă Denver. Draconienii sunt „rasa regală” a reptilienilor, iarcasta cea mai înaltă în rândul acestora sunt albinoşii, care par să aibă nişte coarne conice situate la jumătatea distanţei dintre sprâncene şi creştetul capului. Această imagine m-a frapat de la bun început, căci „zeii” şi regii din antichitate erau ilustraţi de multe ori purtând coafuri încornorate – cu siguranţă un simbol al acestor reptilieni „de viţă regală”. Alte specii, cum sunt cei din clasa soldaţilor şi a savanţilor, sunt cunoscuţi sub numele de reptoizi.

Aceştia nu au aripi, dar au în schimb sânge rece. Solzii lor sunt mult mai laţi în partea din spate şi au trei degete subţiri, plus un deget mare (orientat în direcţie opusă). La picioare au tot trei degete, plus un al patrulea orientat lateral. Degetele sunt înzestrate cu gheare scurte şi tocite. Au ochii mari, ca de pisică, cu sclipiri roşiatice, şi o gură ca o fantă subţire. Unii au ochi negri sau albi, cu pupile orientate vertical (la fel ca în exemplul descris de doamna din Aurora). Reptilienii au o înălţime cuprinsă între 2-4 metri, fiind aproape sigur „uriaşii” descrişi în atâtea legende şi texte antice. Unii au cozi, alţii nu. O altă planetă asupra căreia şi-au exercitat influenţa a fost Marte, aşa că nu este exclus ca o parte din marţienii albi care au ajuns pe planeta noastră să fi fost deja specii încrucişate. Zecharia Sitchin emite el însuşi ipoteza că Anunnaki ar fi mers mai întâi pe Marte, înainte de a veni pe pământ. Acest scenariu ar completa puzzle-ul şi ar explica aparenta conexiune genetică dintre Anunnaki şi marţienii albi de care vorbeşte Brian Desborough. O mare preoteasă de rang înalt a Frăţiei, care a reuşit să se smulgă din ghearele acesteia (cel puţin la data când am vorbit eu cu ea), susţine că reptilienii Anunnaki au invadat cu mult timp în urmă planeta Marte, iar marţienii albi au fost nevoiţi să îşi părăsească planeta mamă, venind pe pământ. Anunnaki i-au urmat însă, deşi personal nu mă îndoiesc că aceştia continuă să folosească bazele de pe Marte inclusiv la ora actuală. Ori de câte ori apare pericolul ca o imagine de pe Marte prelevată de NASA să ajungă la cunoştinţa opiniei publice, aceasta dispare ca prin farmec. Un lucru este cert: oricare ar fi originea rasei albe, aceasta a fost principalul vehicul al programului de încrucişare genetică al reptilienilor Anunnaki care stă la baza planului lor de ocupare a pământului. Cercetătorii mai cred că reptilienii controlează o altă rasă de extratereştri, aşa-numiţii cenuşii, cele mai cunoscute figuri de extratereştri din epoca noastră, cu ochii lor mari şi negri. Marea majoritate a relatărilor care descriu răpiri făcute de extratereştri se referă la aceşti cenuşii. În lucrările sale, Jason Bishop III descrie astfel ierarhia controlului: draconienii (reptilienii înaripaţi), draconienii neînaripaţi, cenuşiii, iar la baza piramidei oamenii. Se pare că există de asemenea o „alianţă” reptiliană cu alte grupuri de extratereştri. Literatura de specialitate sugerează că sacrificiile umane aduse „zeilor” în antichitate, şi în special sacrificarea copiilor, se făceau în beneficiul reptilienilor, care le impuneau (una din trăsăturile care caracterizează creierul reptilian este ritualismul). Personal, am convingerea că această ipoteză este adevărată, dovedindu-se extrem de relevantă în a doua parte a cărţii de faţă. În momentul morţii care survine în urma sacrificiului ritual, la baza creierului se acumulează o formă deadrenalină, extrem de puternică la copii. Se spune că aceasta este substanţa pe care o doresc reptilienii (şi rudele lor încrucişate). Este cert de asemenea că ei se hrănesc cu sânge şi cu carne de om. Aceste sacrificii închinate în antichitate zeilor (reptilienilor) continuă până în zilele noastre. Una din principalele concluzii ale tuturor cercetărilor făcute pe tema reptilienilor este că aceştia sunt complet lipsiţi de emoţii şi de sentimente, hrănindu-se în regiunea de jos a celei de-a patra dimensiuni cu emoţiile inferioare ale oamenilor, precum frica, vinovăţia şi agresiunea. Ori de câte ori emitem asemenea vibraţii, noi nu le putem vedea în lumea în care trăim, căci ele rezonează cu regiunea inferioară a celei de-a patra dimensiuni, unde sunt absorbite de reptilieni. Cu cât reuşesc să stimuleze mai mult aceste vibraţii inferioare, cu atât mai mare este energia cu care se hrănesc aceştia. Aşa se explică numeroasele războaie umane, genocidurile, sacrificarea în masă a animalelor, perversiunile sexuale care dau naştere unor energii negative extrem de puternice şi ritualurile de magie neagră, care includ sacrificii şi care se desfăşoară la o scară care îi va ului pe cei care nu au studiat acest subiect.

Cel mai mare secret -David Icke