sâmbătă, septembrie 11, 2010

CEA MAI PROFUNDA INFORMATIE TRANSMISA PRIN CHANNEL

Postat MARIA
David Icke a fost invitat în 2003 să țină o prezentare într-o localitate din Brazilia, undeva în pădurea amazoniană. Lui David i-a fost oferit un ceai de ayahuasca - 'planta învățătoare', 'planta zeilor' - folosită de sute de ani de shamani pentru a intra în legătură cu 'dimensiunile zeilor'. În timpul acestei experiențe, David a 'auzit' o voce care i-a spus cu deosebită demnitate, siguranță și claritate: 'David, te vom duce în locul de unde vii, ca să îți poți aminti cine ești.' Am fost dus pe un tărâm de necuprins al beatitudinii. Nu exista 'timp' și nu exista 'spațiu'. Totul era. Nu aveam corp, eram doar Conștiință și eram totul. Nu exista separare, polaritate, nu exista negru sau alb, noi sau ei. Eram Infinitul, dar în același timp eram profund conștient ca 'individ', cu propriul meu punct de observație în cadrul întregului. Dacă oamenii ar putea experimenta această beatitudine a Întregului, lumea celor 5 simțuri ar fi transformată. [...] În acea stare de beatitudine pe care o simțeam, energia nu vibra așa cum vibrează în dimensiunea formei și 'lucrurilor'. O simțeam ca o liniște sau ca valurile oceanului mișcându-se încet, în perfectă armonie. 'Acesta este Infinitul, David', a spus Vocea. 'De aici vii și aici te vei întoarce'. Următoarele cuvinte au început să se repete la nesfârșit în mintea mea: Iubirea Infinită este singurul adevăr - restul este iluzie; Iubirea Infinită este singurul adevăr - restul este iluzie; Iubirea Infinită este singurul adevăr - restul este iluzie; Iubirea Infinită este singurul adevăr - restul este iluzie. Vocea a spus că acesta este tot ceea ce avem nevoie să știm, pentru că totul pleacă de la aceasta. [...] Mi s-a spus că ceea ce numim noi Univers este o iluzie holografică similară 'cerului cu stele' proiectat pe tavanul unui planetariu. Singura diferență este că, în cadrul Universului proiecțiile par să fie tridimensionale, căci sunt holograme. Vocea mi-a spus că Universul este o creație a imaginației noastre și că este singura noastră realitate pentru că așa credem noi că este. Universul este cu mult mai mic decât cred oamenii. 'Privește la cerul dintr-un planetariu și pare atât de vast, în realitate însă ajunge doar până la tavan. Crezi că stai acum pe Pământ? Hmmm... ILUUUUUZIE! Te afli acum pe Pământ doar pentru că tu crezi că te afli', a spus vocea.
'Amintește-ți întotdeauna că Iubirea Infinită este singurul adevăr - (tot) restul este iluzie - (tot) restul.'[...] Dacă vibrează este iluzie. Infinitul nu vibrează; este armonia și Întregimea a totul. Doar ce este iluzoric vibrează - tot ce este creat de imaginația și amăgirea minții. [...]Nu există legi fizice. Oamenii de știință creează legi iluzorice care să măsoare un Univers iluzoric. Nu există 'legi' de nici un fel, pentru că totul este. Crezi că Infinitul are nevoie de 'legi' prin care să se manifeste? Trăind într-o lume iluzorică Vocea mi-a explicat că ceea ce noi credem că este lume 'solidă' există pentru că am fost programați să credem asta. Lumea nu este 'în afară' este 'în interior' - în mințile noastre. Corpurile noastre sunt iluzii holografice care nu există așa cum le vedem și le simțim ca fiind reale. Avem nevoie să mâncăm sau să bem pentru că, atât noi, cât și corpurile noastre au fost programate (prin condiționare și manipulare genetică) să credem că avem nevoie. La fel și cu nevoia de a respira. [...] 'Crezi că Infinitul stă la masă?' a spus Vocea. Crezi că Infinitul trebuie să respire, altfel moare? Atunci, de ce, cei din Bucla Temporală (timpul liniar) cred acest lucru?' Răspuns: pentru că se identifică pe sine cu o 'personalitate' fizică subordonată 'legilor' iluzorice și nu cu ceea ce sunt ei în realitate - Infinitul 'Întreg'. [...] 'De ce ai nevoie să zbori într-un avion? Tu ești punctul A și ești și punctul B și totul între aceste puncte. De ce atunci trebuie să folosești un avion să zbori prin tine însuți?' Apoi Vocea a vorbit despre astrologie. 'Da, Astrologia pare să 'funcționeze' în sensul că anumite tipuri de 'personalități' și obiceiuri pot fi prezise de 'timpul' 'locul' și 'anul' (toate iluzii) în care s-a născut o persoană. Dar de ce este posibil acest lucru? Astrologia 'citește' câmpul vibrațional al Buclei Temporale, și, deși acest lucru poate fi făcut cu multă precizie de cei talentați, continuă să fie doar o iluzie a Rețelei (realității virtuale în care trăim), bazată pe separare și nu pe Întreg.' Vocea mi-a spus că Astrologia este un aspect al Rețelei ce permite manipularea oamenilor în identificarea și mai profundă a sinelui cu personalitățile iluzorice - Sunt Taur, Leu, Gemeni, etc... Se bazează pe ideea separării, a părților, și nu a întregului. 'Crezi că Infinitului i se citește semnul astrologic?' spuse Vocea. 'Crezi că Infinitul consultă un medium în legătură cu 'viitorul' sau merge la cititorul de cărți tarot?' Acestea toate sunt identificări cu personalitatea 'fizică', iar prezicerile acestea de 'viitor' nu sunt decât informații preluate din Bucla Temporală. Nu există Lumină sau Întuneric 'New Age și religiile cred în existența 'luminii' și a 'întunericului', dar nu există nici lumină, nici întuneric', spuse Vocea. 'Acestea sunt iluzii. Conceptul că este nevoie de lumină pentru a echilibra întunericul este total greșit, iar credința în existența luminii este un concept la fel de separator ca și cel al credinței în întuneric. A crede în 'lumină', înseamnă a crede în 'întuneric', astfel încât credința în 'lumină' creează iluzia energiei sale polare - 'întunericul'. Mai mult decât atât, acestea sunt expresii ale Minții separate de Întreg. Lumina și întunericul sunt iluzii ale Rețelei, create cu scopul de a cauza separare, conflict și frică. Infinitul nu este mai luminos decât este mai întunecat. Este armonia și echilibrul a tot ce este. Nu este bun sau rău, lumină sau întuneric, negru sau alb, masculin sau feminin; doar este - Întregimea a tot. La fel nu există nici demoni,' a spus vocea. 'Dacă Iubirea Infinită este totul, iar restul este iluzie, cum pot fi demonii altceva decât iluzii? Sunt holograme proiectate în imaginația minților înfricoșate și manipulate', spuse Vocea. 'Idea că lumina trebuie să se lupte cu întunericul și cu demonii doar întărește credința în existența lor fizică'. Nu este nevoie să ne 'luptăm' cu nimic, iar cei care fac acest lucru dau și mai multă putere acestora, confirmând că sunt 'reali'. Așa cum am mai spus: luptând împotriva a ceva, devii acel ceva. Dacă oamenilor nu le place experiența curentă, atunci să perceapă o alta, iar manifestarea realității curente va dispare, a spus Vocea. Nu-ți place visul realității prezente, atunci visează o altă realitate. Vocea a pus accent pe faptul că, pentru a ne putea elibera din iluzia Rețelei, trebuie să ne identificăm cu Infinitul și nu cu o fărâmă de minte înghesuită într-un corp. Dacă ne privim ca fiind infiniți și nu o hologramă într-o 'existență' imaginară, Rețeaua nu ne va mai putea controla, căci nu va mai exista. 'Încetează să mai pui întrebări', a spus Vocea 'și începe să cunoști răspunsurile'. [...] Când punem întrebări, acceptăm faptul că nu cunoaștem răspunsul. Oare Infinitul ar face acest lucru? 'Nu mai pune întrebări și vei știi răspunsul', a spus Vocea, și, modificând replica din filmul Matrix a adăugat: 'Nu întrebarea te înnebunește, ci faptul că o pui'. Mi s-a arătat o imagine în care niște oameni cădeau în mod metaforic din cer pe un drum ce străbătea un câmp. Vocea mi-a spus că, deoarece Conștiința în Rețea a fost prinsă prin 'reîncarnare' într-un ciclu de intrări și ieșiri înafara Buclei Temporale, oamenii nu sunt condiționați doar de credința unei singure vieți 'fizice'. Ei sunt condiționați de nenumărate experiențe în Bucla Temporală, iar între aceste călătorii 'fizice' ei se află într-un alt stadiu iluzoric. Astfel încât, ei sunt condiționați și se reîntorc în realitatea Buclei Temporale pentru a fi condiționați și mai mult. De aceea umanitatea a căzut într-un stadiu de condiționare și servitudine atât de ușor. Oamenii au mai parcurs acest 'drum' de nenumărate ori. În timp ce mi se spuneau toate acestea, mi s-a arătat un drum din ce în ce mai bătătorit de pașii celor care mergeau pe acest drum, până când a devenit asemenea unui șanț pe un disc de patefon. Continua sa se adâncească tot mai mult, iar cei care mergeau pe acest drum au început să se scufunde tot mai mult în acest 'șanț' întunecat, până când nu s-au mai văzut deloc. 'Este de mirare că oamenii se uită în sus și îl caută pe Dumnezeu?' spuse Vocea. 'Este singurul loc unde pot vedea lumina!" Vocea i-a mai spus lui David că totul va fi adunat laolaltă în final și 'nici o oaie nu va fi lăsată singură în câmp'. Același lucru i-a fost transmis lui David prin intermediul unui medium: Nici unul dintre voi nu realizați cât de mult sunteți învăluiți de iubirea Divinității (Tot Ce Este). Este protectoare și călăuzitoare. Totul va fi adus laolaltă la sfârșitul zilei și nici o singură oaie nu va fi lăsată pe câmp.

5 comentarii:

Anonim spunea...

Fiind fiinte duale ( construiti pe polaritate -lumina~intuneric, bine~rau, frumos ~ urat...s.a.m.d.) cum am putea sa intelegem altfel lumea ? Mediumii nu se gasesc la orice colt de strada/lume! Asadar, unde ne aflam ?

MARIA spunea...

Suntem in pragul unei deschideri spirituale , care ne da posibilitatea de a ne indeparta ,partial, valul nestiintei pe care l-am primit la nastere.
Asta inseamna energia noua care a inceput sa intre pe planeta, inceeputul unei noi constientizari a potentialului nostru.
Crede acest lucru, gandeste cu acea parte din tine care spune -se poate!
cu bine!
te mai astept

Anonim spunea...

foarte frumos materialul, mi s'au confirmat si mie, cum probabil multor cititori, anumite simtiri.
e frumos nespus ca traim si simtim aceste vremuri, insa si mai frumos este ca putem si suntem parte activa din ea; nu pot sa imi imaginez cum ar fi fara toate acestea.
adevarat, iubirea este totul.

Unknown spunea...

asta este un articol care nu ne arata altceva decat cat de sedusi suntem ,de manipulati de absolut orice.
splendid

Jannet si Isabel A spunea...

Foarte mult adevar aici....

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...