sâmbătă, iunie 26, 2010

Viitorul omenirii si pamantului 2009-2021

Postat MARIA 
Astăzi spuneai că vrei să vorbim despre anul 2013. R: După cum spuneam va fi unul din cei mai importanţi ani din istoria planetei. Va fi însă şi cel mai cutremurător. Sfârşitul lui 2012 şi începutul lui 2013 vor aduce cu sine modificări majore şi ireversibile la nivelul scoarţei terestre. Harta lumii va fi modificată definitiv, vor dispărea teritorii şi vor apărea pământuri noi. Apa va înainta în interiorul actualelor continente modificându-le conturul. A: Când îmi povesteşti aceste lucruri ce vizualizezi? R: Spre exemplu, dacă mă concentrez pe decembrie 2012 văd apă, multă apă năvălind în oraşe. Văd New York-ul dispărând sub valuri gigantice. Îi văd clădirile prăbuşindu-se. Dacă înaintez pe firul viziunii văd cum bucăţi uriaşi de sol se desprind, se ridică şi dispar în adâncul oceanului. Mă uit să văd dacă există supravieţuitori şi în cap îmi vine răspunsul că mulţi au fost evacuaţi încă de acum câteva luni datorită tornadelor. Apoi dacă mă concentrez pe Londra [în] decembrie 2012, am în minte imagini cu clădiri acoperite de apă. La fel Franţa şi Spania. Şi mai simt că peste tot este frig; foarte frig. A: Dar România? R: Văd cerul întunecat, negru, ca de furtună. În aer pluteşte un miros greu de praf şi fum. Merg prin Bucureşti în timp ce pământul se clatină ca şi cum ar fi cutremur. O fetiţă blondă cu părul cârlionţat plânge ţinându-se de un pom. Mă duc la ea, o iau în braţe şi încep să fug. Imaginea îmi dispare. Mă văd apoi într-o adunare de oameni. Suntem în afara Bucureştiului. Cred că în apropiere este o pistă de avioane. Sunt foarte mulţi oameni şi încă mai vin. Majoritatea sunt pe jos. Se aşează corturi şi văd un bărbat care se plimbă printre noi spunându-ne că este medic.
Eu ţin încă copilul strâns la piept. Mă gândesc la copiii mei şi îmi vine răspunsul că sunt bine, căci erau la casa noastră din Sinaia. Soţul? A plecat, este ideea care îmi vine în cap şi realizez că a murit. România? Cât a mai rămas din România? 50%. Cam astea sunt imaginile. Aşa văd eu, ca un film. A: Întotdeauna când întrebi un lucru ţi se răspunde? R: Da. Dacă însă nu am voie să ştiu, imaginea este de scurtă durată şi apoi mi se spune că nu am acces. A: Mă gândesc ce ar fi dacă tu ştiind ce ţi se va întâmpla, ai sta la Sinaia în perioada 2012-2013? În viziune ţi se spune că copiii tăi sunt bine datorită faptului că sunt acolo. R: Asta ar însemna să nu pot salva fetiţa care îmi apare în minte. Cred că este sarcina mea să o ajut. Fără mine ce va face? Eu nu am încercat niciodată să-mi schimb cursul vieţii. Am avut deseori premoniţii referitoare la întâmplări viitoare, însă le-am luat ca pe o avertizare şi am încercat pe cât posibil să evit daunele, însă niciodată evenimentul. A: De ce? R: Nu ştiu de ce, ceva din interiorul meu îmi spune că ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla şi că nu este bine să încerci să trişezi destinul. A: Ai spus că ţi se spune că va rămâne cam 50% din România. Te referi la oameni? R: Mai mult la pagube materiale. A: Dar oamenii, aici la noi, în acele timpuri cum îi percepi? R: Ca şi cum ar fi mai aproape de Dumnezeu! Văd grupuri care se roagă, alţii îşi ajută semenii, văd căruţe înotând prin noroi spre a ajunge cu alimente la sinistraţi, văd oameni împărţind haine şi pături. A: Nu sunt jafuri, crime, furturi? R: Nu văd. Mi se spune că oamenii sunt altfel. Sunt uniţi. Vor exista tentative de asemenea acte, însă vor fi înăbuşite de ceilalţi. Sela spune că cei rămaşi sunt cei cu conştiinţă. R: Adică vor dispărea toţi cei care au în structuri dorinţa de a face rău? R: Eu aşa văd. Vor pleca preponderent cei cu tendinţe distructive. Restul, adică cei care vor rămâne, sunt cei care fie au capacitatea de a se schimba, fie sunt buni. De altfel, peste tot va fi la fel. Tu nu înţelegi că Pământul se va transforma, va căpăta o nouă vibraţie? Dacă nu corespunzi unui loc, poţi sta acolo? A: Da. Te străduieşti, strângi din dinţi... te forţezi şi rezişti. R: Poate, pentru o zi sau două, dar pe urmă te saturi şi vrei să scapi. Aşa şi cu ei. A: Referitor la România ce îmi mai poţi spune? R: La început va fi panică, haos şi degringoladă, însă nu va dura mult timp. Aici lumea pare să fi ştiut de aceste schimbări. Îmi apare ca şi cum mulţi s-ar fi pregătit. Cei care au crezut în aceste lucruri şi-au luat măsuri de siguranţă şi acum sunt apţi să îi ajute şi pe cei ce au fost neîncrezători. Văd multe familii, care înainte de evenimente nu se cunoşteau, locuind sub acelaşi acoperiş. Totuşi, nu există multe case neafectate. Văd mai mult corturi sau adăposturi improvizate din lemne. Şi mai văd oamenii în peşteri şi într-un fel de hale. A: În cât timp se va regla situaţia? R: Niciodată nu va mai fi cum a fost. Oamenii se vor trezi în 2013 fără orânduire, fără societate, fără utilităţi, fără ajutor medical, etc. Vor trebui toate reinventate. De altfel, nu numai la noi, ci peste tot în lume. Văd oameni regrupându-se, căutându-se. A: Asta când? R: În mai 2013 toate schimbările la nivelul scoarţei terestre vor înceta. Pământul se va stabiliza definitiv în noua sa formă, polii se vor regla, apa va începe să se retragă, pentru ca la sfârşitul anului să îşi stabilească definitiv matca; noi aşezări umane vor răsări, iniţial în zonele de deal şi munte, pentru ca apoi să se extindă. Majoritatea fostelor oraşe vor fi dispărute sau imposibil de locuit. Curăţarea lor va necesita o muncă titanică şi de durată, dar nu va începe imediat. A: Şi oamenii ce vor face, mă refer la nivel global? R: Întâi vor căuta să se organizeze. În numele vechilor apucături vor căuta să îşi stabilească conducători, să îşi formeze o societate, o bază legală, un sistem social, însă curând îşi vor da seama că au început să se schimbe şi că nu mai au nevoie de aceste lucruri. Structura lor interioară se va modifica, chiar dacă nu brusc. Cei rămaşi vor realiza că au din ce în ce mai puţină nevoie de medicamente, de hrană, că sunt mult mai calmi, mai îngăduitori, mai pacifişti. Îmi vine în cap imaginea unui bărbat, cam de treizeci de ani, care se uită mirat la proprii ochelari şi se întreabă cum de vede bine fără ei. A: Asta va fi tot în 2013? R: În acest an vor începe modificările, dar din câte realizez va dura cam 50 de ani până când toţi vom ajunge la aceste capacităţi. Schimbările vor fi la unii mai lente, la alţii mai rapide, [în] funcţie de predispoziţie. Sela spune că nu este vorba despre predispoziţie, ci mai mult de capacitatea de accepta lucruri noi, neobişnuite, de a te restructura. Vor fi destul de mulţi cei care vor lăcrima după trecut, aşa că schimbarea lor va fi una de durată. A: Dar dacă nu vor putea să se schimbe? R: Vor trebui să plece! A: Spune-mi, tu vezi că moartea va fi înfrântă? R: Nu. Se va prelungi durata de viaţă, însă nu imediat. Cam după 2021 omenirea va fi în stare să trăiască cam 150 de ani. A: Adică la 70 am fi în floarea vârstei? R: Ca tonus, gândire, putere, minte, da, însă tot va trebui să respectăm legile universale privitoare la moarte şi să părăsim planul atunci când ne este dat. A: Există posibilitatea ca omul să trăiască veşnic? R: Sela spune că nu, dar că speranţa de viaţă va creşte din ce în ce mai mult. A: În sfârşit, ceva de bine! R: Toate schimbările, cataclismele, morţile, tot ceea ce va veni este de bine. Eu văd aceste lucruri ca pozitive. Iniţial poate părea o pedeapsă radicală, însă cu timpul ne vom da seama că, de fapt, suntem câştigătorii unui viitor luminos. A: Da, dar pentru asta trebuie să ne întoarcem la Neanderthal şi să reinventăm roata! R: Nu cred că va fi cazul. Toate cuceririle ştiinţei vor rămâne adânc întipărite în societatea viitoare. Şi cele bune şi cele dăunătoare, cu singurul amendament că vom şti să le deosebim. Îţi dai seama că vor supravieţui cercetători, inventatori, medici, profesori, constructori, mecanici, oameni cu diferite profesii. Toţi vor pune umărul la reconstrucţia lumii, numai că va fi o lume nouă, bună, egală şi corectă. A: Ştii ce nu înţeleg? Dacă vom trăi conştient în celălalt plan, atunci moartea ce rost mai are? R: Din câte văd eu, locul unde se duc sufletele după moarte nu este acelaşi cu planul în care noi vom ajunge. Este adevărat că odată cu expandarea conştiinţei vom putea avea acces şi la acesta, însă va fi altceva, noi nu vom trăi în el. Planul sufletelor este ceva sacru, este altceva. A: Deci după 2013 vom trăi într-o lume nouă? R: În 2013 se va începe construirea acestei lumi. Va dura însă ceva mai mult. Abia către sfârşitul anului oamenii se vor dezmetici şi vor realiza că trebuie să ia totul de la capăt. A: Şi de condus cine va conduce? R: Iniţial vor exista lideri de grup, însă după 2014 acest lucru se va regla la nivel global. O nouă orânduire îşi va face apariţia. Va fi un guvern format din lideri spirituali, cu reale înclinaţii ezoterice, un guvern al omeniei. Cu timpul mumărul lor se va stabiliza la 400 plus un lider conducător. A: De ce 400? R: Sela spune că aesta este numărul aşezărilor colective care vor exista. A: Adică a ţărilor? R: Da, dar se vor numi altfel, vor fi ceva gen aşezări colective. A: Asta înseamnă că tot vom fi conduşi de câteva persoane! Deci va fi acelaşi lucru. R: Nu. Aceştia sunt suflete foarte evoluate. Unii nici măcar nu sunt prezenţi acum pe Terra, urmează să sosească. A: Adică să se nască? R: Nu, căci ei vor prelua trupuri ajunse deja la maturitate. A: Despre asta vorbea şi David! R: Şi eu văd acelaşi lucru. O pleiadă de asemenea entităţi se va întrupa pe Pământ cu scopul de a ne îndruma. A: Când vor veni? R: Eu văd că începând cu anul 2011, dar mai masiv în 2013. A: Şi cum vor fi aleşi aceşti oameni? R: În mod democratic. A: La fel ca azi! R: Ei vor trebui să facă dovada capacităţilor lor. Nu va fi ca astăzi, deoarece oamenii nu vor mai putea fi păcăliţi. Intuiţia va începe să ni se dezvolte şi vom percepe instinctiv realitatea. A: Ştii ce nu înţeleg? Cum vor supravieţui oamenii în 2013? Ce vor mânca? R: Acest lucru se va regla de la sine. În primă fază se va face apel la stocurile rămase intacte, la proviziile celor ce s-au pregătit, la rezerve de stat, pentru ca apoi să se înceapă cultivarea pământului, acolo unde clima o va permite. Locurile neprimitoare nu vor fi populate. A: Bine, şi cu ce vom cultiva? Cu calul şi plugul? R: În primă fază da, empiric, apoi din 2014 se va pune la dispoziţia oamenilor, gratis, noua formă de energie de care îţi vorbeam. Cu ajutorul ei vom putea obţine căldură, lumină, hrană, combustibil. A: Despre ce fel de energie este vorba? R: Este o energie nepoluantă, inepuizabilă, continuă. Văd un fel de dispozitive, dar nu ştiu ce sunt. A: Şi cine va descoperi această nouă energie? R: Cineva din Europa. Din câte îmi dau seama, deja lucrează la proiect. A: Şi casele în 2014 cum vor arăta? R: Începând cu 2013 omenirea îşi va construi altfel de case. Iniţial ele vor fi preponderent pe sol sau cu un singur etaj. Materialele folosite vor fi cât mai naturale şi prietenoase mediului. Ca aspect, văd că se va renunţa la stilul cub, vor fi cumva curbe. A: Şi Bucureştiul? Se va reconstrui? R: Da, dar nu va mai arăta la fel. Singura construcţie care va fi refăcută respectând mult planul original, de altfel nu va necesita reparaţii masive, va fi Casa Poporului. Ea se va numi Casa Divină a Popoarelor. Aici va fi centrul spiritual al lumii. A: De ce? Ce am făcut să merităm asta? R: Aici au sosit primii locuitori ai Terrei şi tot de aici trebuie să înceapă Noul Pământ. Aşa este scris. A: Ştii că şi un anume Sundar Singh a prezis acelaşi lucru? R: Nu am auzit de el. Nu ştiu cine este. A: Sundar Singh este un înţelept şi iluminat indian, care s-a născut în anul 1889 în India, în oraşul Rampur, regiunea Punjab. A murit în anul 1933. A fost creştinat în urma unei experienţe spirituale deosebite, legată de apariţia lui Iisus. La un moment dat, el a făcut o călătorie prin toate ţările creştine. Cu această ocazie, Sundar Singh a vizitat şi ţara noastră şi a făcut anumite profeţii. Aceste profeţii au circulat încă [de] pe vremea regimului comunist, stârnind mare vâlvă. Interesant este faptul că, şi în prezent, se încearcă de către diverse organizaţii oculte inducerea ideii că aceste profeţii nu au existat niciodată, deşi ele circulă sub formă de manuscris din 1940; şi că acest Sundar Singh este o invenţie a unor minţi abracadabrante. R: De ce? A: Probabil că sunt speriaţi de perspectiva unei renaşteri spirituale, de apropierea noastră de Dumnezeu, de faptul că ne vom trezi, că avem o misiune specială, nu ştiu. R: Şi ce spune această profeţie? A: Nu o ştiu pe dinafară, însă dacă vrei ne putem uita pe Internet. R: Chiar sunt foarte interesată!
fragment Viitorul omenirii şi Pământului 2009-2021 HAVAH, ARYANA 
cartea o puteti cumpara  Aici

7 comentarii:

wolfz spunea...

ti-am adaugat amblele bloguri te astept si pe tine

aschiutta spunea...

salut ... si eu ti-am adaugat ambele bloguri la mine astept sa le bagi si tu www.aschiutta.com

Infinity spunea...

Buna Mariana
cam infioratoare previziunile..mi se furnica carnea.acum vro 7-8 ani am venit in Prahova,15 km de Ploiesti , in vizita! M-am simtit asa de atrasa,ca mi-am dorit sa traiesc aici.Si acum iata-ma,imi fac griji,pt familia mea ramasa la \Bucuresti in tumultul cel mai haotic. Am padurea in spatele casei,la 5 min frumos pe un deal,mai sus de nivelul satului.Un islaz intins incapator..cred cu multa convingere ca este absolut necesara o cernere planetara, separarea graului de neghina, suntem prea multi oameni rai si continuam sa ne mutilam sufletele in lipsa Iubirii, hrananim sufltul cu iluzii,artificiale si ne orientam numai spre trecut, istorie..etc...nu vb nimeni despre viitor??? Ma uit peste tot ce este scris...spre informare..nimeni nu se oboseste prea tare sa gandeasca,dar sa se opreasca asupra unui art. sa-si dea cu parerea..Deseori am senzatia ca nimeni nu prea vrea sa mai fie salvat..Eu astept poate postezi profetia indianului..Lumina in suflet iti doresc.

MARIA spunea...

Draga Gina,
Contrar convingerilor mele , am postat o informatie negativa , in care nu cred .Putem schimba acest potential , negandindu-ne la el.Daca vrei maine postez si Profeţiile lui Sundar Singh

Sabău George spunea...

Ti-am adaugat blogurile, ieri am avut o problema nu am avut timp. Sa intri sa imi lasi comment daca nu e ok numele. Merci !

Miţă spunea...

Off topic: scuze pt intarziere, ti-am adaugat si eu acum blogurile. ;)

byohazard spunea...

rusine!! sunt in 2013 si nimic nu s-a intamplat, rusine !!

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...