În ultimii ani, tot mai multe teorii converg spre ideea că Universul nu se află nici în contracţie, nici în expansiune, nu are o masă critică care să îl conducă spre aşa-numita Mare Disipare ci el este simultan într-un permanent feedback de contracţie şi dilatare. La vârsta de 11 ani, Nassim a înţeles acest adevăr profund şi a învăţat disciplina meditaţiei interioare cu ajutorul unui maestru indian. Acest fapt i-a produs nenumărate stări de extaz, legate de înţelegerea adevărului profund al fiinţei umane şi Universului. Ca urmare a trăirii revelaţiilor de natură mistică, ceea ce a mai avut de făcut a fost doar elaborarea fundamentului ştiinţific cel mai potrivit, care să aducă celor care nu sunt capabili de asemenea experienţe, o înţelegere raţională însemnată. Nassim menţiona următoarele: „am început să meditez zilnic pentru a mă conecta tot mai mult cu acea parte subtilă a existenţei mele.” Conform teoriei sale, Universul se contractă în aceeaşi măsură în care el se extinde (sau radiază). La nivelul fiinţei umane, acest fapt poate fi ilustrat prin faptul că partea exterioară, materială, se extinde în timp ce partea invizibilă, interioară, se contractă, fiind „atrasă” spre Singularitate. Dar aceasta înseamnă că trebuie să existe un echilibru între partea care se contractă şi cea care se extinde. Atât fenomenul de contracţie cât şi cel de expansiune pot fi asociate unor ecuaţii matematice extrem de complexe. De aici rezultă faptul că, asemenea procesului respiraţiei, partea care se contractă este în acelaşi timp cea care generează partea care se extinde. Ceea ce se extinde se înstrăinează, se îndepărtează de sursă, radiază de la sursă, iar ceea ce se contractă, se condensează şi se apropie de aceasta. Dacă privim evoluţia vieţii sociale şi a cunoaşterii umane, aceasta se bazează aproape exclusiv pe un principiu care este în esenţă radiativ, exploziv şi se îndepărtează de sursă. Noi, ca fiinţe spirituale ne îndepărtăm, ne înstrăinăm faţă de Sursă şi faţă de noi înşine. El a afirmat faptul că nu am realizat nicio descoperire, cu adevărat semnificativă, în perioada de timp cuprinsă de la descoperirea focului până în prezent. Ceea ce descoperim se bazează numai pe explozie, forţă centrifugă şi combustie, sau după cum exprima metaforic Nassim: „punem combustibil într-o rachetă, un grup de astronauţi deasupra, aprindem combustibilul şi pe urmă ne rugăm ca ei să facă faţă acestei experienţe”. Aproape tot ceea ce funcţionează ca tehnologie în viaţa noastră, se bazează pe explozie. De aici a rezultat gândirea înceţoşată a unui Univers aflat în expansiune.
preluat
preluat
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu