luni, iunie 07, 2010

Iubirea e o stare de expansiune!

Postat MARIA
Salutări iubiţii mei, Eu Sunt Kryon din Serviciul Magnetic. Este minunat să fiu din nou cu voi. Chiar dacă a trecut puţin timp, multă apă s-a scurs de când v-am văzut ultima dată. Atmosfera e încărcată de iubire şi noi schimbări extraordinare se petrec chiar acum în planul terestru. S-au produs schimbări magnetice şi o uşoară deplasare a axei Pământului, care atrag schimbări importante la nivelul conştiinţei – schimbarea felului în care oamenii percep existenţa şi-şi trăiesc viaţa pe Pământ. Ar trebui să vă fie mai uşor să faceţi faţă numeroaselor provocări care se anunţă a fi serioase şi consistente. Fiecare este pus la încercare într-un fel sau altul, dar aceste provocări reprezintă exact calea de care are nevoie un om ca să-şi sporească energia şi să-şi dezvolte conştiinţa, astfel încât să nu se poticnească atunci când face următorul pas în viaţă. Spre Pământ vine din ce în ce mai mult ajutor, iar ghizii voştri spirituali şi îngerii sunt într-o legătură mai clară acum cu voi. Acesta este aspectul principal al schimbării energiei. Ceea ce aduce această îndrumare mai puternică şi mai clară este capacitatea de a o primi şi de a depăşi propriile temeri, descoperind adevărul a ceea ce sunteţi voi, de fapt – de a vă iubi pe voi înşivă, fiind voi înşivă. Fiecare doreşte să ştie cine este, nu cine crede că este. Toţi dorim să faceţi ceea ce aţi venit să faceţi aici, pe Pământ, nu ceea ce credeţi că ar trebui să faceţi. Fiţi voi înşivă, sinele vostru autentic. Acţionaţi de aşa manieră încât să creaţi respect în jurul vostru. Pentru a vă respecta pe voi înşivă trebuie să priviţi în interiorul vostru, cu alţi ochi. Priviţi-vă pe voi înşivă în momentul prezent, în linişte, lăsând balastul de o parte, cu conştiinţa unui trecut care nu este încărcat de ruşine, vinovăţie, amărăciune, sau de orice altă emoţie inutilă. În acest fel, veţi primi o spadă şi puterea de a o folosi pentru a tăia corzile care vă ţin legaţi de trecut, pentru a păşi uşori spre viitor. Veţi fi conştienţi că sunteţi în prezent, în centrul unei furtuni, însă veţi rămâne calmi.  Dacă vă este greu să fiţi în prezent, aceasta se datorează problemelor nerezolvate din trecut – problemele din trecut dau naştere fricii de viitor. Aceia dintre voi care aţi păşit pe această cale şi care aţi participat la aceste channelinguri sunteţi conectaţi în mod real la Kryron. Viaţa vi se va părea cu mult mai dulce, mai uşoară şi mai incitantă. Dragii mei, Kryon a venit cu un singur gând, iar acesta este succesul şi revoluţionarea spiritului uman. Nu mai acordaţi atenţie idealurilor schimbătoare ale oamenilor. Fiţi fermi şi carismatici şi păşiţi pe calea adevărului, împreună cu toţi cei care sunt alături de voi. Dragii mei, călătoria a început cu adevărat. Reţineţi, procesul de vindecare accelerată se va accelera din ce în ce mai mult.
Provocările vor fi serioase şi rapide, dar le veţi face faţă şi le veţi depăşi, evoluând. Problemele legate de abundenţă se vor estompa, la fel şi cele legate de sănătate. De fapt, toate problemele de orice fel se vor diminua, vă veţi simţi mult mai puternici şi iubirea vă va umple inima. Veţi reuşi să iubiţi cum mulţi pe această planetă nu o pot face. Până acum nu aţi avut nici un model de referinţă pentru iubire şi trebuie să ştiţi că iubirea nu este un exerciţiu intelectual şi nu este nici posesivitate. Iubirea este o atingere trecătoare pe inima voastră – simţiţi ce plină este. Iubirea e o stare de expansiune, este atunci când te deschizi şi primeşti bucuria, ţii la tine şi-ţi dăruieşti tot ceea ce ai nevoie. În această manieră veţi dobândi harul de a dărui. Nu vă veţi mai retrage în umbră când sunteţi ameninţaţi, ci veţi păşi în lumină şi veţi merge înainte cu inima deschisă – dar şi protejându-vă sufletul, în acelaşi timp. Veţi şti cu cine să vă însoţiţi şi de cine să vă feriţi. Cu fiecare pas pe care-l veţi face, vă veţi revendica şi mai mult puterea personală şi propria identitate. Adeseori, în trecut, făceaţi doi paşi înainte şi unul înapoi, însă energia care vine acum, în acest an, vă va aduce putere, libertate şi bucurie. Fiecare se va confrunta cu provocările proprii, vă veţi bucura de ele şi veţi evolua prin ele. Există multă iubire pe lume – iubire şi energie pentru fiecare. Din plin pentru toţi. Nu luaţi de la alţii pentru că este destulă pentru fiecare om de pe această planetă. Politicienii şi-au propus să distrugă alte naţiuni şi să le controleze câmpurile de petrol, însă, în următorii 15-20 de ani, energia petrolului va dispărea. Vor fi transmise spre voi energii şi tehnologii noi, iar cu cât vor deveni mai puternice şi mai limpezi channel-urile din această Eră Nouă, cu atât mai repede această tehnologie va intra pe mâinile acelor oameni care nu doresc să controleze, ci să împartă cu toţi cei din jur prosperitatea şi iubirea. Aceste energii încep deja să fie filtrate spre voi. Energia solară va deveni chiar mai eficientă, ca şi energia derivată din hidrogen – gazul cel mai răspândit pe pământ. Energiile nepoluante vor deveni o normă în următorii 15-20 de ani. Bineînţeles, va exista permanent o „încărcătură” metafizică, nu-mi vine un cuvânt mai potrivit, de care să ne ocupăm. Adevărata poluare de pe această planetă nu provine din faptul că oamenii ard combustibil fosil, pentru că atât combustibilul fosil, cât şi efectul de seră, sunt rezultatul direct al conştiinţei colective, adică rezultatul furiei oamenilor de pe această planetă. Furia este o energie fierbinte. Spiritul şi Universul trebuie să manifeste într-un fel această reflectare. Oamenii au încetat de a mai fi calmi şi iubitori, în sensul general al cuvântului. Omul obişnuit clocoteşte de furie şi mânie privindu-şi viaţa şi ceea ce a ajuns să fie viaţa lui. Nu politicienii şi preoţii veroşi sunt problema. Adevărul este că, în general, oamenii nu ştiu cum să folosească emoţia şi să rămână echilibraţi din punct de vedere emoţional – să transforme furia în pasiune. Furia este o energie puternică – nu la fel de puternică ca iubirea, însă necesară. Adesea, iubirea are nevoie de furie, însă există două tipuri de furie. Primul tip este o furie murdară, care este emoţie. Această furie vine din copilărie, când copilul interior este furios de faptul că părinţii nu reuşesc să-şi satisfacă nevoile, nu sunt mulţumiţi, sau dacă a fost pedepsit pe nedrept, sau chiar pe drept (dacă există aşa ceva) – fiindcă orice copil este oglinda relaţiei dintre părinţi. Dragii mei, învăţaţi să recunoaşteţi acest tip de furie, acest resentiment şi amărăciune. Ţineţi minte că copiii nu sunt chibzuiţi – ei au încă de învăţat. Nu sunt pe Pământ mulţi copii atât de norocoşi încât să aibă părinţi chibzuiţi – adică părinţi cu judecata limpede, care gândesc cu înţelepciune, cu iubire. De asemenea, nu sunt mulţi părinţi care să-şi folosească judecata în relaţia lor de soţ şi soţie. Adesea, relaţiile sunt bazate pe copilul interior şi pe satisfacerea nevoilor copilului interior al celuilalt. Acest tip de relaţie nu poate dura mult, fiindcă oamenii se plictisesc să fie atenţi la nevoile celorlalţi. Omul nu mai are energie să-şi alimenteze propriile nevoi când descoperă că celălalt nu este interesat să-i îndeplinească dorinţele. Aşadar, este important ca fiecare om să se străduiască să devină independent şi puternic, astfel încât să se asigure că nevoile sale sunt într-adevăr satisfăcute. Abia atunci poţi începe să te gândeşti la lucrurile pe care ţi le doreşti. Este o mare diferenţă între nevoie şi dorinţă. Cei care au nevoi sunt cei care nu şi le-au împlinit în copilărie. Este important să recunoaşteţi acest lucru. Singura modalitate de a-ţi satisface nevoile este pornind din interiorul tău. Dacă copilul tău interior are multe nevoi de satisfăcut, atunci vei crea numai frustrare în viaţa ta. Dacă toate nevoile copilului tău interior sunt satisfăcute, nu vei mai avea probleme în a obţine ceea ce-ţi doreşti. Copilul care a fost ocrotit şi îngrijit va avea o viaţă uşoară, plină. Deseori nevoile copiilor din vest sunt înţelese complet greşit. Copiii au nevoie să se simtă iubiţi – să se simtă doriţi. Copiii simt nevoia să aparţină cuiva, simt nevoia de împăcare cu sine, de plenitudine şi de legătură cu Divinul. Voi sunteţi tămăduitorii – aceia dintre voi care ascultaţi. Voi aţi ales să vă satisfaceţi nevoile şi să staţi drepţi, fără să vă plecaţi, în această lume – o persoană împlinită. În general, veniţi din familii dezmembrate, dezbinate, din familii anormale, din familii de alcoolici, drogaţi sau orice alt fel de abuz, sau cu orice alt gen de frustrări. Dragii mei, voi aveţi puterea de a depăşi lipsurile. Noi ştim, de aici de unde ne aflăm. Păşiţi tot mai adânc în adevărul vostru, cu tot mai puţine nevoi, deşi mulţi dintre voi simţiţi o uşoară plictiseală pe acest câmp de luptă. Este prea uşor. Aţi uitat că zona voastră de confort este adesea lupta şi acum începeţi să vă simţiţi într-adevăr bine. Dragii mei, aceste învăţături lucrează, vă fac mai puternici, vă curăţă energia, vă curăţă de nevoi şi vă pregătesc pentru o nouă călătorie. În această călătorie va exista şi frica, pentru că vi se va cere în continuare să evoluaţi. Este ca şi cum aţi ieşi dintr-o văgăună întunecată, aţi pune piciorul pe pământ pentru prima dată şi aţi primi cu bucurie lumina soarelui. Chiar dacă energiile voastre sunt curate şi purificate, unii dintre voi ar putea încă simţi lipsa întunericului din acea văgăună, adăpostul pe care îl oferă umbra. Vă deschideţi spre lume, o lume care vrea să vă primească, o lume care vrea să cunoască oameni care s-au vindecat pe ei înşişi. Cu adevărat există o singură regulă pentru un vindecător, şi anume: „vindecătorule, vindecă-te pe tine însuţi”. Oamenii aşteaptă să simtă fiorul de a fi fost vindecaţi, de a redeveni parte a întregului, fiorul iubirii pe care o veţi crea, pentru a face astfel să se nască Noua Eră şi a o face mai puternică.  Multora dintre voi acest sentiment le va fi complet străin. Va fi ceva la care toţi aţi visat – dorinţa de a face din planeta noastră un loc mai bun. Aceasta presupune responsabilitate, iar cel mai uluitor lucru în privinţa vindecării este că răspunderea vine automat. După ce aţi depăşit crizele, dramele personale - numiţi-le cum vreţi - învăţaţi să reţineţi energiile, învăţaţi să le controlaţi şi să le concentraţi pentru a transmite energie viselor voastre – în cazul multora dintre voi, aceasta înseamnă a salva lumea. Dragii noştri, vă prevenim – fiţi foarte atenţi cu această transmitere de energie. Înainte de toate, asiguraţi-vă că v-aţi salvat pe voi înşivă. Cu cât veţi dobândi mai multă forţă şi energie în urma vindecării voastre, cu atât mai puternici şi mai plini de energie veţi deveni. Acum deprindeţi harul de a vă vindeca pe voi înşivă. Nu există o limită, dragii mei, cu cât vă veţi vindeca mai mult, cu atât mai mult vă veţi extinde. Niciodată nu va veni ziua în care să spuneţi „Acum mă opresc”. Trebuie să vă confruntaţi în continuare cu problemele voastre. Lucraţi asupra lor şi depăşiţi-le, pentru a vă elibera de orice probleme negative aţi putea avea, chiar dacă v-aţi găsit un loc confortabil, câştigaţi mulţi bani şi vă puteţi cumpăra tot ce vă doriţi. Sunteţi aici, pe planeta Pământ, pentru a vă face datoria. Datoria voastră este, înainte de orice, să vă vindecaţi pe voi înşivă, să continuaţi vindecarea voastră şi să menţineţi mişcarea acestor unde, a acestor energii. Lăsaţi tot ce vă înconjoară să beneficieze de toate aceste lucruri. Permiteţi-le membrilor familiei voastre să beneficieze de cunoaşterea şi de înţelepciunea voastră. Vindecarea voastră nu este o informaţie sau ceva ce poate fi găsit în cărţi de oricine. Vindecarea voastră reprezintă energie şi vibraţie care rezonează înspre nord, sud, est şi vest – în sus şi în jos, străbătând întregul nostru univers. Sunteţi auziţi, sunteţi simţiţi, voi schimbaţi acum cursul istoriei, spre cinstea voastră. Aşa că, închideţi ochii şi cufundaţi-vă în interiorul vostru şi fiţi cu corpul vostru şi, dragii mei, din când în când, aruncaţi câte o privire peste umăr, să vedeţi cât de departe aţi ajuns. În această seară este rândul vostru să priviţi peste umăr şi să vedeţi cât de departe aţi ajuns. Întoarceţi-vă înapoi cu cinci ani în urmă şi simţiţi ce simţea corpul vostru acum cinci ani. Priviţi cât de consistentă şi de densă era energia voastră. Studiaţi starea în care erau visurile voastre – ce aţi visat să realizaţi. Vedeţi şi simţiţi întunericul din jurul corpului vostru de acum cinci ani. Apoi eliberaţi-l. Acum, dragii mei, simţiţi lumina care străluceşte în inima voastră, priviţi-i strălucirea, iubirea şi legătura profundă. Nu numai legătura cu inima marelui Soare Central şi inima Mamei Pământ, ci şi o legătura care merge în jurul lumii, conectându-vă cu aproape toate naţiile. Legătura cu oamenii care muncesc şi trăiesc prin energia lui Kryon, energia demnităţii şi a onoarei. Energia lui Kryon este bine ancorată la fiecare naţiune. Procesele transmise prin channelling la Cape Town sunt folosite în mod curent aproape în fiecare ţară de pe planetă. Cu cât mai mulţi oameni le folosesc, cu atât mai multă energie vine spre ei şi cu atât mai repede se transformă toţi şi fiecare individ în parte. Dragii mei, intenţia noastră fermă este să vă purtăm într-o lume nouă, o lume în care să vă manifestaţi visele – vise în care voi aduceţi lumina şi iubirea pe acest pământ – vise care se vor manifesta uşor prin voi. Veţi deveni adevăraţi magicieni ai acestei Noi Ere – ai acestei lumi noi. Magia este o transformare sau o transmutaţie a energiei care transformă întunericul în lumină. Voi toţi aveţi sămânţa miracolului în inimile voastre. Îngrijiţi-vă ca aceste seminţe să fie udate şi hrănite. În această seară, aveţi grijă ca ele să germineze. Lăsaţi magia să vă transforme viaţa. Dragii noştri, noi vă spunem mereu că viaţa este un sentiment şi nu o cale intelectuală. Aşadar, amintiţi-vă visurile, ţineţi minte la ce visaţi şi transformaţi-vă în acel vis. Indiferent cât de magic sau incredibil ar fi visul vostru, lăsaţi-l să se înfăptuiască. Deveniţi acel vis. Deveniţi sentimentul acelui vis şi o dată ce păstraţi energia acelui vis, să zicem, timp de treizeci şi trei de secunde, atunci acel vis se va manifesta. Trebuie să vă avertizăm cinstit: fiţi capabili să păstraţi permanent energia şi vibraţia acelui vis şi, pe măsură ce vă apropiaţi de el, veţi descoperi blocaje în inimile şi în corpurile voastre. Veţi avea sentimente care nu coincid cu sentimentul din vis. Secretul consta în a recunoaşte acest blocaj şi în a nu rămâne într-o stare de negare sau de evitare a lui. Recunoaşteţi acest blocaj. Conştientizaţi rezistenţa şi lăsaţi energia visului să dizolve uşor orice îi stă în cale. Dragii mei, sentimentele urâte creează coşmaruri. Ori de câte ori aveţi aceste emoţii negative, lăsaţi emoţia să fie eliberată, nu vă opuneţi şi nu-i staţi în cale. Nici nu o lăsaţi să vă înfrângă. Este un simplu sentiment, o emoţie, ceva din trecut. Aşa că, dragii mei, amplificaţi-vă energiile şi deveniţi mai mari şi mai extinşi. Visul pe care vi-l transmite Spiritul, depăşeşte visul aşa cum vi-l închipuiţi voi. Adevărul este că voi sunteţi acest vis, indiferent ce visaţi, aceasta veţi deveni. Dacă visaţi să fiţi puternici sau plini de energie, călătoria spre visul vostru va face ca lucrurile să se întâmple. Oamenii puternici trăiesc frecvent în abundenţă. Pentru a menţine un anumit nivel de abundenţă trebuie să fii puternic. Puterea reprezintă capacitatea de a acţiona şi prin asta ne eliberăm. Ca să devii puternic trebuie să păşeşti în necunoscut şi să ceri să ţi se dea puterea. Ea există pentru a fi revendicată. Pentru ca ceva să capete o manifestare pe pământ, trebuie să existe o interacţiune fizică de un fel sau altul. Cel mai adesea, dragii mei, voi, cei care sunteţi vindecători, proveniţi din familii cu niveluri joase de conştiinţă şi vă plac calităţile de luptător. A înfrunta pe cineva nu înseamnă neapărat să fii sălbatic de agresiv – fiecare poate cere ceea ce-i aparţine, însă într-o manieră liniştită, serioasă, masculină. Masculinul este cel care se manifestă. A te lupta înseamnă să stai drept în faţa cuiva şi să ceri ce-ţi aparţine. Dacă nu ceri, nici nu vei primi. La Casa Albă, în America, există un mare obelisc, care se înalţă chiar în faţă. Obeliscul este simbolul masculinităţii, simbolul capacităţii de acţiune şi de manifestare. Simbolizează putere. Este un edificiu puternic în sine şi dacă priviţi în interiorul vostru cum se formează această energie masculină, veţi vedea că punctele se unesc formând un obelisc. Atât bărbaţii, cât şi femeile, funcţionează cu energia principiului masculin, dar, în general, bărbaţii sunt cei care-şi trag forţa din energia masculină. Nici o femeie nu s-ar putea descurca fără energia masculină, însă domeniul ei este în zona femininului. În acest sens, femeile şi bărbaţii sunt diferiţi, însă egali. Aceste mesaje vă sunt aduse nu pentru a cere să aveţi putere peste ceilalţi, aşa cum s-a întâmplat în trecut, ci mai degrabă pentru a folosi puterea în viaţa voastră, pentru a vă realiza visurile. Indiferent care este visul vostru – fie el iubire sau aventură sau abundenţă – împliniţi-l şi vă va face fericit. Visele voastre se vor manifesta concret şi voi înşivă veţi deveni conştienţi de modul în care se manifestă. Nu va mai fi un secret! Voi, dragii mei, veţi deveni marii creatori ai universului vostru. Mergeţi cu bine şi Dumnezeu să vă binecuvânteze, acesta este Kyron luându-şi rămas bun.
Traducere de Elena Nainer © http://www.lucratorul-in-lumina.com
Copyright © David Brown.

2 comentarii:

Ryana spunea...

Ma bucur ca am nimerit unde caut de mult.

C T spunea...

Din iubire se nasc energii pozitive care ne aduc fericirea ,starea de bine si implinire.

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...