Nichita Stanescu - un rebel in fata vietii

Postat MARIA

Nichita Stănescu a fost un maestru tăcut. Generozitatea lui ieşită din comun era o formă superioară de indiferenţă. Constructor al unei piramide de metafore şi concepte ce influenţează şi acum literatura română contemporană, Nichita Stănescu nu s-a dorit un faraon. Sufletul poetului a vibrat o dată pentru totdeauna printr-o ars poetica definitorie: „Patria mea este Limba Română.” Nu întâmplător cuvintele istoricului literar Alexandru Condeescu sunt deopotrivă evocatoare, definitorii faţă de monumentala construcţie poetică numită Nichita Stănescu, dar şi scrise cu un condei cronicăresc: „Bărbat frumos la vedere, înalt, blond, plin de farmecul spiritului, uneori cu o sclipire veselă de blândă ironie ploieşteană în privirea albastră, cel mai adesea însă de o ascunsă şi infinită tristeţe fără de leac, căci era – vorba îngerului – fără de pricină, impresionant chiar în ultimii ani ai vieţii când timpul, oboseala şi suferinţa îi marcaseră trăsăturile, schimbându-l dacă nu într-un leu, măcar într-un elefant, cum glumea el însuşi într-un interviu, Nichita Stănescu a fost un răsfăţat al fotografilor vremii sale, fascinaţi de nobleţea şi expresivitatea chipului său, ca şi de gloria poetului.”(Alexandru Condeescu – Fotografia poetului între biografie şi text, din Revista “Manuscriptum”, 3 – 4, 2003).