Recunoștința este un sentiment aparte – din perspectiva mea, este cel mai mare dar energetic pe care poți sa îl faci cuiva și pana la finalul povestii mele o sa aflați și sper sa și înțelegeți de ce.
In timp ce ma relaxam și ascultam o muzica pe placul sufletului meu, mi-am amintit de toate visele pe care le-am avut în copilărie și la care viata, rând pe rând, ma făcut sa renunț din diverse motive, majoritatea motivațiilor fiind legate de supravietuire si trăitul în cotidian și societate. Vedeți voi, eu, de când ma știu, am fost o visătoare și visam cu ochii deschiși cât e ziua de lunga. Aveam viata de zi cu zi și aveam lumea viselor mele.
Insa în viata, nu toate lucrurile se întâmpla asa cum ne dorm noi sa se întâmple, ci asa cum este necesar sa se întâmple, în principiu pentru a ne aduce în punctul de a ne împlini menirea pentru care am venit în aceasta viata.
Si în aceasta retrospectiva a vieții mele, am ajuns bineînțeles la persoanele care mi-au influențat decisiv viata – părinții mei: mama mea – Silvia și tatăl meu – Ilie. Moment în care am fost cuprinsa de un val imens de recunoștință fata de ei. Nu este prima data când am acest sentiment, însă este prima data când mi-am pus întrebarea de ce acum? De ce acum? Cu ce este mai important acest moment decât altul? Si apoi mi-am adus aminte, ca suntem încă în plin portal susținut de Arhangheli, Arhanghelii Celor Sapte Raze, asa cum îl numește o prietena. Si într-un mod aparte, mi-am dat seama ca recunoștința pe care o ofer parintilor mei, este recunoștința pe care o ofer neamului / strămoșilor mei, și prin reprezentare tuturor entităților întrupate și neîntrupate care au contribuit la „facerea” mea asa cum sunt acum.
In constientologie asta se cheamă emiterea de energie emanenta. Înțeleg ca poate pentru multi dintre voi aceasta propozitie nu face sens însă pentru mine face, și poate într-un articol viitor cu permisiunea profesorilor mei am sa scriu și despre acest subiect.
Recunoștință pentru mama mea
Mama mea este una dintre cele mai puternice femei pe care le-am cunoscut vreodată. Toata viata a avut determinarea de a face lucrurile eficient și frumos. Eu nu prea cred ca eram pregătită de a veni pe lume, drept pentru care nașterea mea și prima parte a copilăriei mele a fost o constanta lupta de supravietuire. Si aceasta lupta a dus-o, pentru mine, mama mea. Când multi doctori nu mi-au dat șanse de supravietuire, mama mea a spus – copilul meu va supraviețui și va fi un copil normal și sănătos. Sigur ca în munca ei a fost ajutata și de câțiva îngeri, atât la propriu, cât și la figurat, oameni care au susținut-o pe mama asa cum au putut și când a avut nevoie – recunoștință emit și fata de ei.
Asa am ajuns la primul motto al vieții mele: „Indiferent ce se întâmplă în viata mea, eu voi supraviețuii!”. Si am supraviețuit, ba chiar mai mult, am ajuns la un moment în care mi-am dat seama ca nu mai are sens pentru mine și l-am transformat în „Am sa trăiesc viata din plin!”. Am învățat determinarea și stabilirea scopurilor pe termen lung, daruri pe care le prețuiesc și astăzi.
Următorul lucru pentru care am sa îmi exprim recunoștința este darul de a citi. Părinții mei erau mari devoratori de cărți, citeau tot ceea ce le cădea în mana și dacă nu aveai tu ceva în biblioteca, o anumita carte, cu siguranță se găsea un prieten sau un prieten al unui prieten sau o biblioteca la care sa poți apela. Eu am fost mai leneșă din fire, și nu mi-a plăcut sa citesc prea mult. Preferam sa visez cu ochii deschiși decât sa citesc. Drept pentru care, mama mea a impus un program obligatoriu de 30 minute de citit pe seara. O alta binecuvântare este fratele meu mai mare, Marius, caruia întotdeauna ia plăcut sa citească, drept pentru care, el avea un avans mai mare în citit fata de mine – asa ca văzând chinurile prin care treceam în cele 30 min, a început sa îmi recomande cărți potrivite pentru mine. Asa am ajuns de la 30 min de „pedeapsa”, cum le simțeam eu, la ore de lectura captivanta, datorita îndrumărilor primite de la fratele meu – emit recunoștință fata de fratele meu.
Apoi, încet încet, am început sa înțeleg ce fel de cărți îmi plac sa citesc și la o carte obligatorie de citit, îmi alegeam și o carte care îmi făcea plăcere sa o citesc, astfel reușind sa împac ceea ce trebuia sa fac cu ceea ce îmi doream sa fac. Peste ani, am ajuns sa studiez sub îndrumarea multor profesori care mi-ai dat sa citesc diverse cărți, însa nici unul nu se compara cu Elena, care a marcat un punct de schimbare în educarea mea prin citit și ma făcut sa înțeleg ca dacă vreau sa știu mai mult, sa pot mai mult, trebuie sa îmi dezvolt și lărgesc cunoașterea conștientă. Am învățat sa apreciez darul cunoașterii și cata înțelegere asupra lucrurilor îți poate aduce aceasta și pentru asta sunt recunoscătoare tuturor oamenilor care mi-au pus o carte în mana și mi-au spus „citește asta!”.
Odată cu trecerea timpului, și a schimbărilor inerente ce intervin în dinamica oricărei familii, am învățat ca exista un timp pentru a visa și un timp pentru a fi pragmatic, înfipt în realitatea cotidiana. Mama mea, m-a învățat cum se gestionează o casa, cu toate câte implica aceasta – cumpărături, curățenie, spălat, călcat, gospodărit etc. Chiar dacă sunt momente în viata în care alegi sa iți prioritizezi altfel lucrurile, mama mea ma învățat ca înainte de a te baza pe altcineva, trebuie sa ști tu sa-ți faci rostul în casa, iar pentru asta ii sunt recunoscătoare.
Pentru toate acestea și pentru multe altele, mulțumesc mamei mele pentru darurile pe care le-a trezit în mine.
Recunoștință pentru tatăl meu
Tatăl meu, dragul meu tata, este un om simplu, care si-a inceput cariera militara la varsta frageda, in gimnaziul scolii militare. De mic copil, singur printre straini, a invata ca vorba dulce mult aduce si ca a te face util este un beneficiu atat pentru tine, cat si pentru cel pe care il ajuti – primul lucru pentru care aleg sa ii fiu recunoscatoare tatalui meu este ca ma invatat ca nu te doare gura daca spui o vorba buna cuiva, cu amendamentul ca vorba pe care o spui trebuie sa aiba valoare de adevar atat pentru tine, cat si pentru cel cariua i-o spui, si ca ajutand pe cineva de fapt te ajuti pe tine. M-a invatat valoarea manifestarii educatiei pe care am primit-o si ca e bine in viata sa sti sa faci multe lucruri.
De la ambii mei părinți, fiecare în felul lui, am învățat valoarea lui a fi autodidact și ca observând comportamentul celor din jurul tău poți sa iți îmbunătățești conduita.
Un alt lucru pentru care ii sunt recunoscătoare tatălui meu este ca mi-a pus în mâini mănușile de box. E da! La o vârstă foarte frageda, eu am învățat ce înseamnă sa faci sport. Cum tatăl meu era pasionat de box și îl practica la amatori, nu era tocmai sportul pe care și l-ar fi dorit pentru fiica lui; însă având în vedere ca nu locuiam într-un cartier tocmai select si pentru ca eram un copil neastâmpărat, care se lua la harta intotdeauna cu copii mult mai mari decât el, tata a considerat ca va trebui sa învăț sa ma apar în cazul în care dau de bucluc (care oricum parca ma urmarea la fiecare pas). Fiind de o curiozitate maxima, îmi băgam nasul peste tot. Asa ca am învațat sa ma lupt; lucru pe care l-am practicat în diverse forme și stiluri pana la finalul facultății, moment în care am considerat ca nu mai e cazul sa o fac ….. cu pumnii și picioarele. Am practicat mai multe sporturi în viata mea, însă boxul a rămas cel mai drag sufletului meu, chiar dacă acum nu ii mai dau mare atenție. De la tatăl meu, prin acest sport, am învățat darul de a sta drepta indiferent dacă este senin sau furtuna și ca ma pot pleca atunci când decid eu sa o fac, indiferent de situație.
De la tatăl meu am învățat valoarea muncii fizice – cum uneori, trebuie sa sacrifici timpul de joaca pentru timpul de munca, indiferent ce faci. Am învățat ca în viata nu faci intotdeauna ceea ce iți dorești, ci faci ceea ce este necesar pentru a merge mai departe. Sigur, și acum urăsc mașinile, întrucât în timp ce alți copii se jucau eu eram plina de vaselina și benzina, desfăcând și curățând motoare și chiuloase, însă valoarea lecției primite rămâne. Nu am trecut încă peste neplăcerea de a te urca la volan sa apeși pedalele pe rând pentru a vedea dacă merge frâna sau alta piesa din angrenaj, însă am învățat libertatea pe care o poți simții mergând în dreapta unui foarte bun și talentat șofer.
Pentru toate aceste lecții și multe altele, ii sunt recunoscătoare tatălui meu.
Manifestarea recunoștinței ca stare de a fi
Toata aceasta retrospectiva mi-a adus în minte o mare parte din viata mea, sub forma unul flash.
Acest moment, cu tot ceea ce înseamnă el, m-a făcut sa conștientizez ca de fapt, din momentul în care m-am născut, viata însăși a fost o scoală pentru mine. Si încă mai este. Singura diferență notabila pe care o observ este ca în prima parte a vieții alții au decis pentru mine ce am de învățat și nu pot decât sa le fiu recunoscătoare pentru tot ceea ce mi-au predat. Au fost examene pe care le-am luat din prima, pe altele le-am picat cu brio și am „repetat clasa”; însă ai asta face parte tot din planul vieții mele. Pentru toți profesorii mei, pe care viata mi i-a trimis sa ma învețe orice, emit recunoștință și va mulțumesc pentru tot.
Va invit și pe voi, în măsura în care rezonați, sa găsiți câteva motive pentru care sunteți recunoscători părinților voștri, profesorilor vostrii ( și acest termen îl folosesc în sens generic, întrucât oricine te poate învăța ceva într-un anumit moment) pentru toate lucrurile care vi le-au oferit. Nu contează atât de mult ce a fost și cum a fost, ci cum ați ales sa mergeți mai departe și ce sa faceți cu ceea ce ați primit.
La final, consider ca în fiecare zi a vieții noastre putem sa găsim ceva pentru care sa fim recunoscători și cel putin o persoana fata de care sa emitem recunoștință. Eu astăzi am ales sa dedic acest moment în principal familiei mele de origine, însă maine voi alege pe altcineva; și voi emite recunoștință pentru o alta persoana.
Si fiecare dintre noi putem sa facem asta în fiecare zi, devenind astfel mai buni cu noi, pentru noi și cu/pentru cei din jurul nostru – recunoștința trăită și manifestata în fizic și la nivel energetic fata de cei din jurul nostru duce la creșterea încrederii în propria persoana, la recuperarea puterii personale din diverse situații pentru care emitem recunoștință și ne ajuta sa ne reîntregim. Si acesta este doar un aspect pe care îl îmbunătățește în viata noastra.
Cu recunoștință pentru timpul și răbdarea acordata în citirea acestor rânduri!
Autor: Petruta Didoiu – Spataru
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu