miercuri, iulie 13, 2016

Etapele definitivării Tranziției spre A Cincea Dimensiune

Postat Maria
De Alexandrian Kosmos

02 Iulie 2016

La 30 aprilie 2016, Mama Pământ a început finalizarea procesului de încheiere a Tranziției ei, cu Universul, spre A Cincea Dimensiune.

Etapele definitivării Tranziției spre A Cincea Dimensiune implică alinierea celor Sapte Chakre ale planetei în Rețeaua Universală Soare-Stele.

Pașii finali ai Tranziției sunt împărțiți în trei segmente suprapuse sau mini-tranziții.

Primul segment, Tranziția Inițială, a început la 30 aprilie 2016, atunci când Mama Pământ și-a aliniat Chakra Rădăcină în Rețeaua Universală, urmată de alinierea Chakrei Gâtului, la 21 iunie 2016.

Tranziția Inițială a Mamei Pământ se va încheia la 12 august 2016, atunci când ea se va alinia cu Chakra Sacrală.

Tranziția de Mijloc, din seria de aliniere a Mamei Pământ, va începe cu alinierea Chakrei Sacrale, la 12 august 2016 și va continua să se alinieze cu Chakra celui de-al Treilea Ochi, pe 03 octombrie 2016.

Tranziția de Mijloc se va încheia la 24 noiembrie 2016, atunci când ea se aliniază cu Chakra Plexului Solar.

Segmentul de Tranziție Finală a seriilor de aliniere ale Chakrelor Mamei Pământ va începe cu alinierea Plexului Solar, la 24 noiembrie 2016, urmat de Chakra Coroanei la 15 ianuarie 2017 și apoi se va încheia cu alinierea Chakrei Inimii, la 08 martie 2017.

Mama Pământ va finaliza total Tranziția spre A Cincea Dimensiune, la 27 martie 2017!

Cele trei segmente suprapuse ale Tranziției sale 5D vor servi pentru a alinia cel Sapte Chakre ale Mamei Pământului, în cadrul Rețelei Universale Soare-Stele.

Segmentul inițial de Tranziție de la 30 aprilie 2016, prin 12 august 2016, este, în prezent, în proces de desfășurare, Dragii noștri.

Tranziția Inițială este, în prezent, inițiatoarea noului rol al Mamei Pământ ca Planetă Creatoare a Dimensiunii 5D.

Chakrele Mamei Pământ funcționează foarte asemănător cu cele Sapte Chakre ale propriului nostru Suflet.

Cele Sapte Chakre într-un singur Suflet, pentru a îmbunătăți abilitățile Creative ale unui Suflet cu Esența Spirituală a Iubirii, prin accesul lor constant și prin aliniamente cu disponibilitatea Surselor de Energie care provin din cadrul Energiilor Universale.

În segmentul inițial de Tranziție a Mamei Pământ, Mama Pământ va alinia Chakrele sale Primare: Chakra Rădăcină, a Gâtului și Sacrală.

Chakra Rădăcină servește pentru a defini, în mod specific, caracteristicile „Eu Sunt”, ale identității unui Suflet în Univers, în timp ce Chakra Gâtului servește să declare caracteristicile „Eu Sunt”ale unui Suflet.

Rolul Chakrei Sacrale este de a Crea caracteristici Sinelui Sufletului, definite ca „Eu Sunt”.

Împreună, Chakrele Primare servesc pentru a adapta Expresia Existențială, experienței oricărui Suflet înzestrat cu capacitatea de a Crea cu Dragoste în Univers.

Fiecare Suflet din Univers poate utiliza și funcționa în „modul” Chakrei Primare, în orice moment de identificare de sine, cine sau ce este în Univers, să declare și să Creeze!

Dar, pentru a utiliza și a opera, cu restul de Patru Chakre ale Sufletului, este o chestiune de alegere!

Mama Pământ, precum și fiecare Suflet ”Lucrător în Lumină”, știu diferența în utilizarea și operarea dincolo de „modul”Chakrei Primare.

Mama Pământ va începe Tranziția de Mijloc, a seriilor de aliniere a Chakrelor sale, atunci când ea va alinia Chakra ei Sacrală, în cadrul Rețelei Universale Soare-Stele, pe 12 august 2016.

Prin alinierea Chakrei ei Sacrale în Rețeaua Universală, Dragilor, Mama Pământ va începe Crearea, exact a cine și ce este, a identității sale de sine declarată ca ea să fie, o Planetă a Universului, Creatoare a Dimensiunii 5D!

Pentru fiecare Suflet ”Lucrător în Lumină” de pe Pământ , Calea Spirituală, în Universul 5D, va deveni atât de ușoară, deoarece Mama Pământ va începe acceptarea manifestării, tuturor Creatiilor 5D, pe corpul ei!

Înainte de alinierea Chakrei Sacrale a Mamei Pământ, Sufletului evolutiv ”Om al Luminii” va fi finalizat un „proces de testare”, pe 02 august 2016, pentru a testa intențiile sale în eforturile Dimensiunii 5D.

Cei care vor fi „trecut” testul, vor putea alege să evolueze în continuare, în A Cincea Dimensiune, consacrată, a Mamei Pământ și alegerea de a continua evoluția vine cu utilizarea deplină și accesul celor Patru Chakre, dincolo de Chakrele Primare: Al Treilea Ochi, Plexul Solar, Coroana și Chakra Inimii.

În esență, fiecare Suflet ”Om al Luminii”, care va fi „trecut” testarea pe Pământ, își va inițializa Noul Rolul al Sufletului lui sau al ei ca și Creator în A Cincea Dimensiune a Mamei Pământ, pentru Noul Orizont pe Pământ!

Alinierea Chakrei Al Treilea Ochi al Mamei Pământ, pe 03 octombrie 2016, va servi drept punct de „fără întoarcere”, ne-întoarcere în trecut și nici revenirea la modul în care lucrurile obișnuiau să fie!

La 03 octombrie 2016, alinierea Chakrei Al Treilea Ochi a Mamei Pământ va mișca Mama Pământ dincolo de domeniul „modul” al Chakrei Primare!

Chakra Al Treilea Ochi a Mamei Pământ va alinia „viziunea” ei internă, dincolo de domeniul de aplicare a viitorului ei imediat, nu doar ca o Planetă Creatoare 5D, ci ca o Planetă Creatoare 6D, 7D!

Prin extinderea conștientizării sale în Noul Rol, extins, al Căii sale Spirituale, ea va iniția, de asemenea, abilitățile sale de a transmuta și a începe metamorfoza ei ca și Corp Ființă de Lumină, la 04 octombrie 2016!

In plus, ea va da un semnal tuturor Sufletelor de pe trupul ei, că ea va iniția schimbările fizice necesare, pentru ca aceste Suflete să se alinieze statutului ei de Planetă Creatoare 5D!

Atâta vreme cât Sufletele ”Om al Luminii” și ”Lucrător în Lumină”continuă să se aclimatizeze și să se adapteze la tranzițiile ei, nimeni nu va fi luat prin surprindere.

Dar, vor exista mai multe surprize pentru cei care vor fi în „modul” Chakrei Primare!

Acestea nu vor include Sufletele ”Lucrător al Luminii”, având în vedere că ați fost pregătiți pentru aceste zile și schimbările pe care le va aduce, Dragii mei!

Pe 24 noiembrie 2016, Mama Pământ va alinia Plexul ei Solar și se va angaja la transformarea Tuturor Schimbărilor!

Pentru Mama Pământ, activarea Energiilor Universale ale „Forțelor 5D”, va avea loc, pe deplin, în perioada 24 noiembrie-18 decembrie 2016!

Alinierea Plexului Solar al Mamei Pământ va încheia Tranziției de Mijloc!

Segmentul de Tranziție Finală spre Dimensiunea 5D a Mamei Pământ, cu Universul, va începe cu angajamentul Plexului ei Solar de a produce transformarea Tuturor Schimbărilor, pe 24 noiembrie 2016.

După alinierea Plexului ei Solar, vor urma aliniamentul Chakrei Coroanei la 15 ianuarie 2017, urmat de al Chakrei Inimii, la 08 martie 2017.

Cel mai important segment, de aliniere al Tranziției spre Dimensiunea 5D a Mamei Pământ, este segmentul de Tranziție de Mijloc, de la 12 august până în 24 noiembrie 2016, deoarece acest segment va muta Planeta din „modul” Chakrei Primare, pentru a deveni un Suflet pe deplin angajat și prezent în cadrul Universului 5D!

Fiecare Suflet de pe Pământ, va realiza, de asemenea, trecerea lui sau a ei, propria mutare de la „modul” Chakrei Primare, pentru a deveni pe deplin implicat și prezent în cadrul Universului 5D, în timpul acestor zile.

Pentru că atunci când Mama Pământ completează, pe deplin, Tranziția sa la 27 martie 2017, vom fi bine, dincolo de punctul de „fără întoarcere” și valuri infinite de schimbare și transformare vor fi, peste tot, în jurul nostru!

Nimeni nu va fi scutit de la alegerea lui sau a ei să rămână sau nu același, pentru că, de asemenea, a rămâne același înseamnă homeostazie, „în picioare într-un singur loc”, iar acest lucru nu va mai funcționa în plinătatea experienței Dimensiunii 5D a Mamei Pământ!

Pentru Mama Pământ, precum și pentru Universul nostru, nu încetează mișcarea constantă și impulsul de creștere și extindere!

Aștept cu nerăbdare, Dragilor, ca Schimbarea și Transformarea să înceapă , cu râvnă, în cadrul Tranziției de Mijloc a Mamei Pământ!

alexandar

Traducere:


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...