Oamenii care îmi cer ajutorul contează pentru mine. Îmi intră în minte, în suflet, în noapte și în zi, mă influențează, mă schimbă, mă revoltă și mă bucură deopotrivă. Fiecare suflet este unic și are o experiență personală, iar actul terapeutic este individual. Plini sau goi, mergem împreună pe Cale. Mă las ghidat, nu ghidez. Sensibilitatea m-a ajutat, dar m-a și rănit. De acolo mi-a venit și scrisul. Din rană sau din lumină. Am învățat totodată că autoexplorarea este un proces ce durează o viață. Toți oamenii care îmi descoperă rănile lor sângerânde sau cicatricele sunt profesorii mei…
Cred că sunt adesori „citit” datorită experiențelor prin care am trecut. Scrisul mi-a pansat sufletul… De multe ori. În unele părți din mine mai bate încă vântul. Am învățat singur că trebuie să treci prin toate și la final să zâmbești, dacă se poate. Te ridici, te aduni. Scrisul mă ajută să transmit o parte din mine în viitor – să fie poate de folos pe mai departe. Să se răspândească precum valurile printre oameni pe care nu îi voi cunoaște niciodată, dar cu siguranță ne vom întâlni în inimi și în duh… Știți cum e, îndrăgostiții mor, dragostea supraviețuiește…
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu