ADAMUS: Mulți dintre voi încearcă să-și grăbească calea în iluminare, gândesc mult, împing mult. De ce? De ce? Se petrece oricum! În timp ce stăm aici, chiar acum, în timp ce eu vă distrăgeam, ea se petrece. Nu este bazată pe timp. Nu este bazată pe valoare. Nu este nici măcar o cantitate. Iluminarea este nemăsurabilă!
Când pur și simplu respirați profund și vă opriți din a încerca, când încetați să mai faceți o luptă din iluminare, veți simți acea atracție, acel impuls, natura irezistibilă a propriei realizări. Atunci se întâmplă.
Iluminarea nu face compromisuri. Nu va face compromisuri și nu va negocia cu umanul! Nu joacă jocurile puterii sau ale minții. Această iluminare este dincolo de voi. Adică dincolo de limitările voastre. Are nevoie doar să fie primită. Nu este un scop pentru Eu Sunt, care vrea doar să împărtășească asta cu umanul. Vrea doar să împărtășească cu voi. Dar trebuie să vă opriți din încercat. Trebuie să vă opriți din a gândi că o veți face să se întâmple, sau că trebuie să o faceți să se întâmple.
Umanul se gândește: “Bine, dar trebuie să fac ceva!” În regulă: schimbați becul, reparați clanța, măturați garajul, ieșiți la o plimbare, luați-vă un câine! Nu contează cu adevărat ce faceți, doar opriți-vă din a încerca să fiți iluminați! Umanul nu va putea niciodată să înțeleagă. Și, oricum, nu este responsabilitatea voastră! Doar o aveți de primit.
Și nu încercați să vă întreceți cu alți oameni ca să ajungeți acolo. Cu adevărat nu este ceva ce să faceți vreodată cu un alt om – „Sunt eu mai iluminat decât tine?” Este doar „Asta nu contează!”. Nu este nici măcar o problemă. Nu există nicio grabă pentru asta!
Există un factor care intră în jocul acesta, există un factor. Este între aici și moarte. Voi spuneți: „Ei bine, vreau să am asta înainte să mor.” Dar haideți să trecem în nou cu asta. Haideți să trecem total în nou. Ce-ar fi dacă acest vechi, vechi, vechi ciclu al morții, calea către moarte, ce-ar fi dacă ar deveni nouă? Ce-ar fi dacă moartea nu mai este ce a fost în alte vieți? Vedeți, utilizați o veche însemnătate a morții pentru a vă îndrepta către iluminare. “Mai am 20, 30, 40 de ani rămași”, spuneți voi. “O să fiu iluminat până mor și o să am câțiva ani cel puțin să mă bucur de iluminare”. Dar ce-ar fi dacă până și însemnătatea morții devine nouă?
Spuneți: “Ei bine, ce înseamnă asta, o să continui să trăiesc?” Ce-ar fi dacă este atât de în afara cutiei, atât de diferit de vechiul ciclu al vieții și al morții că nu mai contează absolut deloc? Ce-ar fi dacă moartea nu mai este ceea ce vă aduceți aminte să fi fost? Ce-ar fi dacă asta devine nouă, de asemenea? Atunci nu este nicio grabă către iluminare, pentru că moartea era singura măsurătoare reală, barometrul, motivul pentru a vă grăbi către iluminare. Și apoi spuneți: “Isuse, dacă nu o obțin în această viață, dacă nu realizez iluminarea înainte de a muri, o să trebuiască să mă întorc și să încep tot procesul din nou, sperând să-mi aduc aminte câte ceva din asta, sperând să nu fie atât de dificil în următoarea viață”.
Vedeți această presiune constantă? “Trebuie să mă grăbesc! Trebuie să mă grăbesc!” Dar de ce? Graba însăși sunteți voi care stați în calea voastră. Graba devine mentală, asociind o limită de timp, și apoi, măsurându-vă pe voi înșivă, brusc sunteți înapoi în Ciclul timpului, înapoi în Ciclul viață-moarte, înapoi în a încerca să găsiți soluții, înapoi în a vă gândi că alegeți iluminarea, în loc doar să o permiteți!
Nu fiți în așa grabă, pentru că, oricum, nu voi – voi, umanul – este cel care o face. Nu este responsabilitatea voastră! Nu a fost niciodată. Un lucru amuzant se întâmplă în asta, o dinamică foarte interesantă. Când partea umană se oprește – oprește încercările, oprește eforturile, oprește structurarea – atunci vine iluminarea irezistibilă. Cât timp umanul crede că el face asta, restul din Eu Sunt stă și așteaptă răbdător.
Chiar acum, Eu Sunt-ul care sunteți vă cere doar să trăiți, să fiți în pasiune, să vă bucurați de toată această experiență a iluminării, să vă bucurați de nou. Încercați să vă grăbiți în iluminare, încercați să împingeți, încercați să ieșiți din vechile cicluri cât de repede puteți, dar de fapt Eu Sunt nu o să vă lase să faceți asta. Nu o să vă lase doar să alergați către iluminare și prin procesul care duce la iluminare. Nu o să vă lase să treceți peste cea mai frumoasă experiență pe care ați avut-o vreodată, câtă vreme sunteți în corp.
Eu Sunt vă va spune: “Încetinește, omule! Nu e nicio cursă, nu este nicio întrecere! Încetinește! Asta este ceea ce Eu vreau să experimentez, ceea ce noi vrem să experimentăm împreună!”
Sufletul, Eu Sunt, îți va spune: “Vreau să experimentez prin tine! Vreau să experimentez intrarea în nou, intrarea în iluminare și realizare. Așa că, încetinește, ca să putem experimenta asta împreună!”
Eu Sunt, Sufletul, îți va spune: “Asta e ceea ce am vrut să simt, ceea ce am vrut să percep, ceea ce am vrut să fiu! Omule, oprește-te din a ne refuza asta amândurora! Încetinește! Nu mai suntem în timp. Nu mai mergem linear. Te rog, hai să experimentăm Realizarea! Hai să experimentăm tranziția de la o dinamică a energiei la mai multe dinamici ale energiilor!”
Sufletul îți spune: “De aceea suntem aici, chiar acum. Nu e ca și când am fi la facultate, să vedem dacă putem absolvi în trei ani în loc de patru, sau cinci! Nu suntem aici pentru a încerca să trecem printr-o cursă cu obstacole! Hai doar să experimentăm asta!”
Omul spune: “Ei bine, tu nu știi cât de greu este! Tu nu știi!“
Și Sufletul, Eu Sunt, spune: “Hai, atunci, doar să experimentăm frumusețea acestui lucru! Hai să experimentăm frumusețea și pasiunea, și schimbarea energiilor! Hai să experimentăm noua creație împreună! Nu eu sunt cel care a făcut să fie greu. Tu, omule, ești acela. Tu ai stat în drum! Tu ai încercat să interferezi cu toate astea! Tu ai încercat să-ți gândești calea, să muncești la calea ta. Nu te-am rugat niciodată să faci asta! Ai încercat să fii instigatorul, ai fost maestrul planificator. Nu te-am rugat niciodată să faci asta! Deci poți doar să te dai din drum, să vii cu mine și să te bucuri, să simți, să percepi experiența iluminării!”
Eu Sunt spune: “Știi, într-un fel e ca și când am sta afară într-o minunată seară de vară, departe de oraș, acolo unde e liniște și ne-am uita la stele împreună! Am privi stelele căzătoare, văzând departe în galaxii, simțind uimitoarele energii ale Cosmosului! Doar să stăm și să facem asta împreună, în loc ca tu, dragă omule, să te gândești că trebuie să faci ca totul să funcționeze și că totul o să se dărâme fără tine! In loc ca tu să crezi că gândurile tale fac ca acele stele căzătoare să străbată cerul; în loc să fii tu cel care crede că totul se va dărâma dacă închizi ochii pentru un moment. Deci, spune Eu Sunt, hai doar să stăm aici, împreună, uitându-ne la stele! Hai să ne bucurăm de frumusețea acestui moment, în loc să încercăm să ținem totul în funcțiune, încercând să reparăm totul, încercând să facem ca asta să se întâmple!”.
Eu Sunt spune: “Hai doar să stăm aici împreună – tu și cu mine – și să ne bucurăm de frumusețea profundă a creației noastre! Nu e nicio grabă! Nu poți să grăbești cerul nopții în încercarea de a-l transforma în zi! Nu poți să grăbești mișcarea naturală a conștiinței!”
Eu Sunt spune: “Știi, noi experimentăm asta în formă umană. La asta ne-am înțeles. Suntem aici să împărtășim această experiență! Așa că, acum, la naiba, poți să te lași pe tine însuți să o experimentezi!?“
Acum tu, omul, faci o respirație profundă și într-un fel trebuie să râzi de tine, gândindu-te cum ai încercat să muți munții din loc, gândindu-te cum ai încercat să rezolvi toate astea, și a fost o mulțime de efort, o mare luptă. Tu, omul, gândind: “Oh, toate lucrurile pe care le-am făcut! Acum chiar mă gândesc la gândirea mea. Cu adevărat, nu m-a dus prea departe.”
Și apoi în acel minunat moment, tu și Eu Sunt, stând împreună în aceasta frumoasă seară de vară, privind în sus către stelele care strălucesc în depărtare, Eu Sunt își extinde frumoasa mână de lumină către tine și spune: „Dragă omule care Sunt Eu, vrei doar să mă iei de mână? Doar ia-mă de mână pentru un moment! Te rog doar să te bucuri de experiență, să trăiești experiența, să simți experiența! Asta e tot ce te rog. De restul s-a avut grijă!
Dragă omule, poți trăi viața? Poți fi în pasiune? Poți să permiți creațiilor tale să se manifeste? Poți să permiți viselor tale să devină adevărate? Asta-i tot ce îți cer, dragă omule! De restul s-a avut grijă, deja.
Așa că, dragă omule, nu fi într-așa grabă! Fii în pasiune și bucură-te de viață! Voi fi întotdeauna acolo, chiar dacă nu pare că am sta împreună aici, în această noapte înstelată! Sunt mereu aici, sunt mereu cu tine! Și, adu-ți aminte, dragă omule, că toate astea devin noi. Întreaga planetă devine nouă și, indiferent ce se întâmplă, doar adu-ți aminte că totul este bine în toată creația!
3 comentarii:
Mersi chiar aveam nevoie sa-mi spuna cineva toate astea ,ultima luna a fost derutanta ,multumesc inca odata .Nu intru in fiecare zi pe saitul asta dar de fiecare data (in ultimul timp) tu postezi ceva care ma ajuta ,in lupta cu mine.
Da, excelentă postare, ca de altfel mai toate, un sprijin esențial, avem atâtea de învățat..., dar graba, întradevăr, nu este binefăcătoare, deconectarea e totul.
Mulțumesc!
Multumesc Simona, Multumesc Neicaio!
Trimiteți un comentariu