luni, aprilie 25, 2016

Fluturi Irina Binder

Postat Maria
"Abia atunci vedeam clar, purtarea lui faţă de mine. Realizam, dintr-o dată, câtă grijă a avut de mine, cât de atent era şi cât de prezent. Îmi ştia toate tabieturile şi mă răsfăţa exagerat de mult. Îmi verifica băutura, ca să se asigure că nu era prea rece, îmi tăia mâncarea în farfurie, îmi ţinea sticluţa de ojă, îmi deschidea uşile sau avea grijă să nu-mi uit ochelarii de soare, ştiind că aveam fotofobie. Făcea toate acestea necondiţionat, iar eu nu-i ofeream nimic în schimb. Mă purtam cu el ca o stăpână şi îl şicanam, ori de câte ori aveam ocazia. Între noi era permanent o tensiune ciudată, pentru că amândoi ne străduiam să ne enervăm unul pe celălalt şi niciodată nu ne tratam cu seriozitate. Prietenii noştri se distrau pe seama noastră şi participau de multe ori la farsele pe care i le pregăteam lui Robert. Iar Matei era obişnuit să ne vadă atacându-ne mereu cu replici grosolane şi nu intervenea niciodată, când ne contraziceam vehement pe diverse teme. „Am fost oarbă, în tot timpul acesta, de nu am văzut tot ce face pentru mine?" El mi-a dedicat aproape tot timpul lui, iar eu nu i-am mulţumit niciodată. Nu m-am gândit niciodată la sentimentele lui, la nevoile lui şi nu m-am întrebat dacă era fericit sau nu. Pentru prima dată de când îl cunoşteam, am simţit o dorinţă nebună îmbrăţişez. Poate de aceea m-am trezit deodată, ieşind din camera mea şi oprindu-mă abia în faţa camerei lui. „Ce faci, Irina, ai innebunit? Ce cauţi în camera lui? Vreau doar să-l imbrăţişez. Vreau doar să-i mulţumesc pentru că mi-a fost aproape şi pentru toate gesturile lui. Merită o îmbrăţişare, cu atât mai mult cu cât mi-a spus că şi-o doreşte enorm. Dar oare asta nu îi va transmite un mesaj greşit? Pot controla ceea ce se va întâmpla?" 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...