Eşti observatorul, sau cel observat - sau amândoi?

Postat Maria

Dacă vreţi să treceţi dincolo de limitele percepţiei vcastre, e nevoie de ceva mult mai radical. Probabil, ceva care seamănă cu o practică spirituală. încercaţi ceva de genul ăsta: ,,Ceea ce văd, este o oglindă care îmi arată ce cred. Tot ceea ce mi se întâmplă în viaţă, este o reflecţie a unei concepţii pe care o am despre mine însumi.'"

încercaţi să vă spuneţi acest lucru vouă înşivă, de fiecare dată când începeţi să luaţi în serios viaţa voastră, sau viaţa altcuiva. Spuneţi-o când aveţi dureri şi când simţiţi că nu mai puteţi face un pas înainte. Spuneţi-o când sunteţi îndrăgostiţi şi nu mai aveţi răbdare să-1 aşteptaţi pe cel iubit încă un minut. Atunci când vă însuşiţi experienţa, deschideţi bine ochii.

Nu dormiţi. Nu pretindeţi că ştiţi ce înseamnă ceva. Amintiţi-vă că tot ceea ce se întâmplă este o reflecţie a unei convingeri pe care o aveţi. Priviţi doar, fără să judecaţi. Priviţi şi acceptaţi, pur şi simplu. Priviţi şi "capitulaţi. Voi sunteţi cei care observă - dar, în acelaşi timp sunteţi şi cei, observaţi. Sunteţi priviţi, chiar acum. Şi cine vă priveşte?

Vă asigur că nu este Marele Frate.

Este ca o piatră care loveşte suprafaţa unui lac. Vedeţi cum sare pe apă, dar nu ştiţi cine a aruncat-o. Vedeţi valurile pe care le face, dar nu ştiţi ce le-a provocat. Cine este cel care priveşte? Cine eşti tu?

Eşti observatorul, sau cel observat - sau amândoi?

Dacă nimeni nu aude copacul care cade în pădure, înseamnă oare că el scoate vreun sunet?

Care este sunetul scos de o singură mână care aplaudă?

Aminteşte-ţi că nu e cazul să înţelegi nimic din toate acestea; aşa că fii doar prezent şi dă de-o parte toate interpretările. Renunţă la toate dogmele şi la toate ismele. Singurul ism de care ai nevoie este cel care eşti tu, şi - cu timpul - şi acesta va dispărea. Tot ce înseamnă identitate împrumutată va fi înlăturată. Va rămâne numai fiinţa în stare pură: Adam, stând singur şi gol în gradină, faţă în faţă cu Dumnezeu.

Paul Ferini