luni, martie 04, 2013

Rugăciune către mine însumi


Postat Maria
“Sa imi permit
sa vad, sa ascult si sa visez mai mult.
Sa vorbesc mai putin.
Sa plang mai putin.
Sa vad in ochii celor care ma privesc, admiratia
pe care mi-o poarta… si nu invidia
pe care imi imaginez eu ca o simt.
Sa ascult cu urechile atente
Si cu gura nemiscata,
Cuvintele care se transforma in gesturi
Si gesturile care devin cuvinte.
Sa-mi permit sa ascult intotdeauna ceea ce nu
mi-am permis sa ascult.
Sa stiu sa implinesc
visele care se nasc in mine si pentru mine,
si care mor cu mine, pentru ca n-am stiut ca sunt vise
Atunci,
sa pot trai
visele posibile
si cele imposibile;
acelea care mor
si reinvie
cu fiecare nou fruct,
cu fiecare noua floare,




cu fiecare caldura noua,
Cu fiecare noua picatura de roua,
cu fiecare noua zi.
Fie sa pot visa aerul,
sa pot visa marea,
sa pot visa iubirea.
Sa imi pot permite linistea formelor,
a miscarilor,
a imposibilului,
si a imensitatii, cu toata profunzimea.
Sa-mi pot inlocui cuvintele
Cu o atingere,
Cu un sentiment,
Cu intelegerea,
Cu secretul lucrurilor celor mai rare si pretioase,
Prin rugaciunea interioara
(aceea pe care o striga inima mea si
pe care numai ea o asculta,
Si la care numai ea raspunde).
Sa pot da masura potrivita afectiunii,
Sa experimentez forma,
Sa zaresc curbele,
Sa desenez liniile drepte,
Si sa invat savoarea exuberantei care ni se
arata in micile intamplari
ale vietii.
Sa pot reproduce in suflet,
Imaginea care patrunde prin ochii mei
devenind parte suprema a naturii,
creandu-ma si recreandu-ma in fiecare moment.
Sa pot plange mai putin de tristete
si mai mult de bucurie.
Lacrimile mele sa nu fie in van,
Si nici indoielile mele sa nu fie zadarnice.
Sa stiu sa ratacesc calea,
Dar sa pot sa imi recuperez destinul
cu demnitate.
Sa nu-mi fie teama de nimic,
mai ales de mine insumi sa nu ma tem:
- Sa nu-mi fie frica de fricile mele!
Sa adorm
atunci cand vine timpul sa vars lacrimi inutile,
si sa ma trezesc cu inima plina de sperante.
Sa pot face din mine o persoana calma,
in mijlocul propriilor mele nelinisti.
Intelept in propriile mele limite,
mici si inexacte.
Sa fiu umil in fata maretiei,
a gafelor si naivitatii.
Sa pot realiza cat de neinsemnate sunt
maretiile mele si cat de pretioasa este micimea mea.
Sa-mi permit sa fiu mama,
sa fiu tata, si, daca va fi necesar,
sa fiu orfan.
Sa-mi permit sa ii invat pe ceilalti putinul
pe care il stiu si sa invat eu insumi nenumaratele
lucruri pe care nu le stiu.
Sa impartasesc ceea ce imi vor arata maestrii
Si sa inteleg bucuria cu care cei simpli isi
impartasesc experientele;
Sa respect neconditionat fiinta;
fiinta in sine, fara nimic altceva ce ar putea avea dincolo de esenta ei.
Sa insotesc singuratatea celui care a sosit,
Sa ma predau motivului celui care a plecat,
Si sa accept bucuria celui care a ramas.
Sa pot iubi si sa fiu iubit.
Sa pot iubi chiar daca nu sunt iubit.
Sa fiu bland atunci cand primesc mangaieri;
Sa mangai chiar si atunci cand nu am parte de
blandete.
Sa nu fiu niciodata singur, nici macar cand imi doresc sa fiu singur.
Amin”.

Oswaldo Antonio Begiato

1 comentarii:

Marius Comsa spunea...

Multumesc Maria, este superba!

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...