Iubirea nu se cere ci se ofera

Postat Maria

Iubirea se citeste de la mare distanta pe fizicul nostru. Ca si opusul ei, fricile.

Am crede ca notiunea opusa fricii este curajul dar nu este deloc asa.

Curajul este doar un grad diferit de frica.

În cunoasterea elementara cred ca este notiunea cea mai ambigua, deoarece a primit o infinitate de sensuri, de valente.

Daca cineva îndrazneste sa spuna "te iubesc" poate spera doar ca contextul sa lamureasca despre ce "iubire" e vorba.

Multi nu-l mai rostesc considerându-l golit de continut, altii chiar nu mai stiu daca chiar mai poate însemna ceva.

Pentru ca foarte multi nu mai au acest "sentiment".

Dar iubirea nu sentiment ar trebui sa fie, ci stare. De iubire nu "ai nevoie" pentru ca "esti iubire".

Iubirea nu se cere ci se ofera, fara sa astepti ceva în schimb.

Câta vreme acestea nu sunt adevarurile tale fundamentale, chiar "ai o problema"... care va genera multe dificultati la nivelul experientelor tale de viata.

Daca vom urca,ca nivel de întelegere, vom percepe iubirea, ca de altfel multe alte notiuni, din ce în ce mai "aerat", mai putin încarcata de "poveri" care nu prea aveau ce cauta acolo. În acest fel aria ei de cuprindere se va tot largi,

În cadrul Creatiei iubirea este liantul, este substanta din care s-au nascut si leaga toate elementele între ele, este ceea ce face ca Totul sa fie un Întreg. Este Energia Universala, este Prana, Qi sau Chi sau câte alte denumiri i s-au mai dat.

Daca va imaginati o oala de ciorba si va puteti vedea ca una din bucatelele de morcov, Iubirea este zeama. În ea plutim, ea ne contine si suntem plini de ea.

Suntem una cu ea. Fara ea ne-am usca, nu am mai fi ceea ce suntem, probabil nu am fi.

Prea ne-am obisnuit sa fim sobri si gravi. Nimic nu-mi stârneste pofta de râs mai mult decât o persoana sobra.

Genul acela plin de importanta, care, daca a atarnat o cravata uita cum sforaie noaptea sau crede ca ma poate face sa cred ca el si doarme cu cravata la gât. Si uita ca si el ca si mine fredonam o melodie în baie sau multe altele asemenea.

De ce alegem oare sa tot jucam un joc stupid, în care ar trebui chipurile sa ne lasam impresionati de te miri ce poze ar vrea unul sau altul sa ia.

Chiar si stupidul apelativ "Dumneavoastra", unde ar trebui sa-si gaseasca locul? Ce ar putea însemna mai exact "Domnia Voastra"?

Când ridici ochii în Sus si Îl rogi pe Dumnezeu nu spui Dumneavoastra Domnule Dumnezeu, spui simplu Ajuta-ma Doamne, pe mine, pacatosul Tau.

Tare iubesc o normalitate care tare mi-ar placea sa fie sau sa vina.

Suntem IUBIRE, dragi semeni ai mei, nu poze vechi si îngalbenite ale unui album cu filele arse de vreme.

S-ar presupune ca suntem vii în vesnica curgere a momentului de Acum.

Haideti sa fim cu adevarat vii si adevarati oameni, constienti daca am putea alege, cu adevarata responsabilitate nu maimutareli pretentioase si pretioase, hilare.

Sa învatam mai întâi sa avem întelegere fata de noi însine, sa fim blânzi si buni, apoi sa "ne iubim" în sensul armoniei, sa începem sa simtim cum fiecare celula vrea sa simta iubire pentru ca apoi sa fie iubire si armonie si sa le radieze în jurul lor.

Traind în pace interioara vom deveni fiecare un centru de pace, armonie si iubire care vor radia toate din noi si vor crea în jurul nostru "realitati" rezonante.

Octavian Tiganus